Vești din Mozambic

Vești din Mozambic

Neamurile se frământă, împărățiile se clatină, dar glasul Lui răsună, și pământul se topește de groază.

Domnul oștirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacob este un turn de scăpare pentru noi.

Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu.” Psalmul 46:6,7,10

Aceasta este una din promisiunile lui Dumnezeu care ne-a susținut în timpul neliniștii și confuziei provocate de pandemie. În luna Martie, când președintele Mozambicului a declarat stare de urgență în țară, nu am știut de efectele teribile pe care această stare va aduce în lumea întreagă. Nu ne temem de epidemii și moarte, ne-am obișnuit cu ele aici în Mozambic. Auzim și vedem ravagiile pe care le fac malaria, febra tifoidă și holera în fiecare an, și asta nu ne-a oprit niciodată, dimpotrivă accentuează și urgentează chemarea și motivul pentru care suntem aici: să ducem Evanghelia până la cele mai îndepărtate triburi, lărgind Împărăția lui Dumnezeu.


Sigur, ne-a durut mult să vedem studenții de la școlile noastre biblice trimiși acasă înainte de a încheia anul de studiu; să închidem cele 5 centre pentru copii; ne-a durut interzicerea întâlnirilor în clădirile bisericilor și a fost teribil să vedem cum guvernul profită de această pandemie declarată la nivel global, pentru a accentua manipularea și controlul populației.
Dar, foarte repede, am înțeles că teama și toate aceste interziceri, nu pot să oprească un copil al lui Dumnezeu să iubească, să vadă și să ajute pe cel în nevoie.
Trebuie doar să fim siguri că trăim și vedem lucrurile din perspectiva Cerului. Mai mult ca oricând dorim să folosim cu înțelepciune timpul puțin care ne-a mai rămas pe pământ. Cel mai sigur loc pentru un copil al lui Dumnezeu e în prima linie a frontului de război.

Lucrarea cu copiii

Când președintele a decretat închiderea școlilor, după ce am trimis copiii acasă, am hotărât imediat să lucrăm la perfecționarea profesorilor. Apoi, am lucrat la un alt curriculum, am tipărit noi cărți și caiete, și am trimis profesorii acasă la copii, să-i învețe. E o metodă foarte frumoasă de a ajunge cu evanghelia în casele lor, mai ales în nordul țării, unde majoritatea provin dintr-un mediu islamic.


Evanghelizare

De mult Dumnezeu ne-a pus pe inimă să edităm noi materiale pentru evanghelizare și ucenicizare: broșuri, povestioare și planșe de lucru – desene, jocuri, crafturi, pentru copii și pentru cei care vor să îi învețe. Deoarece am avut mai mult timp liber, am hotărât să lucrăm la producerea acestor materiale.
De asemenea, Jeosafa a copiat filmul Isus în dialecte pe carduri de telefon, plus predici și Biblia audio, pe care le-am distribuit la sute de oameni.


Între refugiați

Pandemia nu a oprit, din păcate, atacurile teroriste din zona de nord a țării. Grupul insurgent islamic, care a început să atace cu 3 ani în urmă, și-a intensificat atacurile, distrugând sate și orașe întregi. Au omorât peste 1000 de persoane, au violat femei, ca apoi să le ia ca și sclave, au înrolat sute de adolescenți în armata lor, au ars tot ce le venea în cale, și din cauza lor peste 200.000 de persoane au fugit disperate, lăsând în urmă tot ce aveau. În timpul acesta, am ținut, cât am putut, legătura cu frații și surorile noastre de acolo, ajutând cât ne-a stat în putință. Când au fugit, au pierdut tot ce au avut, așa că pe lângă mâncare, haine, pături, farfurii și oale, am distribuit telefoane, ca să putem rămâne în contact cu ei, și să-i încurajăm prin predicile și Biblia audio de pe card.

La începutul lunii august, am reușit să ajungem în unul din satele mai apropiate nouă, unde s-au refugiat sute de oameni. Vestea bună e că Isus îi întâlnește în tragedia și durerea lor și aduce mântuire și vindecare. În fiecare săptămână există un grup de noi convertiți care sunt botezați în apă. În acest sat, biserica a crescut la peste 400 de oameni, în ultimele luni. Ne-am întâlnit în case, veneau cu zecile la întâlniri. Jeosafa îi învăța pe adulți, iar eu pe copii. Ce onoare de la Dumnezeu să fim aici pentru a ajuta, pentru a le arăta că sunt iubiți și încă mai există un viitor și o nădejde pentru ei.

Motive de rugăciune:

1. Oprirea atacurilor teroriste din nordul țării. Dumnezeu are puterea să oprească violența și moartea din această provincie.
2. Înțelepciune, putere și resurse ca să ajungem cu Evanghelia în câmpurile de refugiați.
3. Dumnezeu să intervină și să oprească decretarea unei noi legi de libertate religioasa, care vrea să distrugă predicarea Evangheliei și formarea de noi biserici, și prin care dorește expulzarea misionarilor.
4. Ridicarea și formarea liderilor mozambicani. Nevoia de oameni puternici care să continue lucrarea chiar în ciuda circumstanțelor potrivnice e mai mare ca oricând.
5. Ca familie, am intrat într-o perioadă de tranziție. Suntem trimiși de echipa noastră, să începem o lucrare nouă, în centrul țării. Avem nevoie de înțelepciune, resurse financiare și umane și favor divin să ajungem cu Evanghelia la aceste triburi. De asemenea, ungere divină în formarea noii noastre echipe.
6. Rugați-vă pentru grupul de copii și adolescenți din Nacala (unde locuim de 5 ani, o zonă majoritar musulmană). Avem peste 200 de copii și în jur de 15 adolescenți care L-au cunoscut pe Isus ca Mântuitor, care zilnic vin la centrul nostru. Rugați-vă ca Dumnezeu să ridice oameni cu chemare pentru această lucrare, care să continue lucrarea, când noi ne vom muta de acolo, în zona centrală a țării.

Cu iubire în Isus,

Jeosafa și Simona Vasconcelos