Uși deschise pentru Evanghelie, prin sport

Ratmir și Mariam* slujesc într-o țară din Asia Centrală. Se implică în plantare de biserici, mentorare și evanghelizare prin sport. Ratmir* își folosește abilitățile de profesor pentru a ajunge cu Evanghelia atât la adolescenții pe care îi antrenează, cât și la părinții acestora, după cum citim mai jos:

Anul trecut, când ne-am mutat într-un nou cartier al orașului, am încercat să vedem care sunt oportunitățile de slujire în zona în care locuim. Dumnezeu a făcut posibil să cunoaștem mai mulți băieți pe care Ratmir a început să-i antreneze. La început, părinții au fost foarte reținuți și le-a luat ceva timp să aibă încredere în noi. Cu timpul, băieții au început să vină la noi acasă pentru a juca hokey (floorball), astfel având posibilitatea să ne cunoască mai bine.

Mai târziu am organizat diferite tabere de zi pentru acești băieți, iar la una dintre ele, câțiva părinți au venit și au adus un tort și cadouri pentru Ratmir, ca semn de mulțumire pentru tot ceea ce face pentru fiii lor. Fiind și Crăciunul pe rit vechi, ne-am folosit de această ocazie pentru a le împărtăși tuturor Vestea Bună a Evangheliei. Cu două dintre aceste familii am început să avem relații foarte bune și ne vizităm foarte des pentru a juca hokey sau, pur și simplu, pentru a servi ceaiul.

Deși în ultimul timp Ratmir nu poate antrena cu normă întreagă din cauza stării de sănătate, relațiile între noi rămân strânse, iar zilele trecute, fiind ziua lui de naștere, am fost plăcut surprinși de vizita celor două familii, care au venit la noi pentru a-l felicita pe Ratmir. Ne-am gândit să-i invităm la biserică, însă deocamdată nu putem, deoarece nu avem încă o autorizație de funcționare pentru localul unde ne adunăm. Dar dorim totuși să începem un curs cu acești părinți, prin care să le vorbim mai mult despre dragostea lui Dumnezeu și despre ce înseamnă să fii creștin.

Motive de rugăciune:

  1. Domnul să-i dea sănătate lui Ratmir, care va trebui cât de curând să treacă printr-o intervenție chirurgicală.
  2. Domnul să ne dăruiască protecție și înțelepciune în a începe cursul cu părinții acestor băieți.
  3. Domnul să dea mântuire membrilor acestor familii, precum și celor dragi din familia noastră extinsă.

Vă mulțumim pentru susținere, Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Mariam & Ratmir*

pseudonime*