Cutremurul devastator din data de 6 februarie 2023 va rămâne în istoria acestei zone din Asia Centrală ca un moment pivotant, care va atrage după sine multe schimbări. Rugăciunea și dorința noastră este ca schimbările să fie spre binele națiunii și a locuitorilor ei.
Acest seism a afectat 11 provincii, care numărau peste 14 milioane de locuitori. Cele doar câteva secunde cât a durat catastrofa au provocat decesul a peste 51,000 de persoane și au distrus peste 850,000 de case, căldiri de locuit și birouri, producând pagube materiale ce depășesc 100 de miliarde de dolari. Provocarea sinistraților a fost să supraviețuiască, apoi să găsească și să acceseze acele oportunități care îi va ajuta să revină la o calitate a vieții mai bună decât cea pe care au avut-o înainte.
Pentru noi, provocarea a fost să administrăm bine oportunitatea de a sluji sinistraților, fără a neglija slujirea în care eram deja implicați. Astfel, am găsit oportun să implicăm și biserica locală în această slujire, putând astfel continua în mod și mai practic procesul de mentorare a liderilor și de ucenicizare a credincioșilor pe care i-am luat alături de noi în călătoriile spre zona calamitată.
În primele săptămâni de după cutremur am trecut prin toate județele distruse, pentru a vedea unde sunt cele mai mari nevoi. Apoi, timp de trei luni am ajutat cu alimente, îmbrăcăminte, sobe, obiecte de igienă, corturi, containere, generatoare de energie și alte lucruri de strictă necesitate în patru provincii. După ce s-a mai stabilizat puțin situația, am continuat doar în două dintre ele, unde am ajutat lunar peste 50 de familii, oferindu-le câte un coș lunar ajustat după nevoile lor. Împreună cu acest coș lunar i-am consiliat, le-am împărtășit Evanghelia și ne-am rugat, chemând pacea și mântuirea Domnului peste ei.
În primele luni, energia, entuziasmul și resursele erau multe și se distribuiau în mod haotic. Apoi, pe măsură ce persoanele din prima linie începeau să dea semne de oboseală, scădea și entuziasmul, dar și resursele, precum și persoanele care erau gata să vină să ajute. Astfel, în ultimele luni am observat o stare agravată de oboseală, depresie și resemnare a miilor de oameni care au rămas fără cei dragi, fără case și fără un loc de muncă. Practic au rămas la mila Domnului și a celor care își mai amintesc de ei.
Credincioșii care au continuat să slujească, după luni de zile, în care ziua ascultau povestirile sinistre, în timp ce ofereau o mână de ajutor și o vorbă de speranță, iar noaptea dormeau în corturi, sau în containere, au început să dea semne de oboseală și epuizare, atât spirituală, cât și emoțională și fizică. Datorită acestor nevoi am considerat că este bine să deschidem un centru de reabilitare, atât pentru slujitorii care lucrează cu sinistrații cât și pentru sinistrați. Acest centru urmărește refacerea dimensiunii fizice, emoționale și spirituale a ființei umane. În primul oraș care nu a fost afectat de cutremur am închiriat un apartament, pe care l-am numit Centrul de reabilitare 3D și care este folosit pentru cei care slujesc sinistraților, precum și sinistraților, oferindu-le câteva zile de refacere fizică, emoțională și spirituală.
Într-una din provincii, pe lângă pachetele cu alimente și alte lucruri de strictă necesitate, am construit căsuțe pentru familiile sinistrate. Colaboratorii noștri au o listă cu peste 4,000 de familii care locuiesc în corturi. În anul 2023 au fost construite peste 800 de căsuțe, dintre care echipele venite din România și din R. Moldova au construit peste 30 de căsuțe. Ne rugăm ca în anul 2024 să putem ajuta cât mai multe dintre aceste familii să se mute într-o casă.
Ca urmare a „dezastrului secolului”, credem că biserica de aici a identificat oportunitatea secolului. Datorită cutremurului, orașe întregi au rămas fără lumină și fără căldură, în mijlocul unei ierni geroase și întunecate. În cele mai sinistre momente ale acestei națiuni, prin ajutorul oferit cu dragoste, biserica a reușit să lumineze și să încălzească în bezna rece din corturile și din inimile sinistraților!
Situația critică din zona calamitată este departe de a fi depășită; dimpotrivă, nevoile s-au acutizat, datorită perioadei lungi de așteptare în condiții de suferință. Prin urmare, ceea ce am vrea să facem pentru toți, alegem să facem pentru câți vom putea. Vom continua și în anul 2024 să ducem pachete familiilor sinistrate cu care am dezvoltat relații, în funcție de nevoile pe care le au. Celor osteniți și epuizați le vom oferi un loc de odihnă, în timp ce vom trece cu ei printr-un proces de reabilitare emoțională și spirituală. Ne dorim, de asemenea, să construim cât mai multe căsuțe familiilor care încă locuiesc în corturi. Acești oameni nu au locuit dintotdeauna în astfel de condiții, ei s-au trezit peste noapte fără casa pe care și-au construit-o cu truda de o viață, care s-a dărâmat peste cei dragi, lăsând-i orfani, sau văduvi. Vom continua, deci, să zidim ceea ce am început, în speranța că la timpul potrivit vom culege din aceste familii roade pentru eternitate!
Victor și Priscila (pseudonime)