Noua reglementare afectează cel mai mult castele sărace din India. Înainte de noua reclementare, tinerii care efectuau stagiu militar timp un an de zile, puteau urma o carieră militară timp de 15 de ani, cu posibilitate de prelungire cu încă 10 ani, după care puteau ieși în pensie. Conform noii reglementări, după stagiul militar obligatoriu de un an, tinerii mai pot rămâne încă 4 ani în serviciul militar și doar 25% dintre ei sunt aleși pentru o carieră militară pe termen lung, iar ceilalți 75% rămân fără nu un loc de muncă stabil. Mulți tineri fără educație, din pătura de jos a societății, alegeau această alternativă, iar acum această decizie îi afectează. Guvernul nu a consultat Departamentul de Apărare, iar armata nu este de acord cu această reglementare. Grupa de vârstă vizată de această lege este între 17.5 – 21 de ani.
Protestele au început în Bihar în 14 iunie și s-au răspândit în alte câteva state. Peste 500 de trenuri au fost anulate în aceste zone unde a început protestul, iar infrastructura de cale ferată a fost afectată din cauza incendiilor și a violențelor. În ciuda protestelor, nu există speranță că s-ar schimba această nouă legislație.
„Protestele pe calea ferată continuă. S-au auzit focuri de arme, au fost amplasate bombe în vagoanele de tren și nenumărate mașini și motociclete din parcarea gării au fost incendiate.
În perioada 17-18 iunie, în biserica unde slujim a avut loc un seminar pentru familii, iar familia invitată să vorbească a ajuns cu 7 ore întârziere. Astfel am fost nevoiți noi să ținem seminarul în locul invitațiilor. Din cauză că toate trenurile au fost anulate pe timp de noapte, iar ei au rămas blocați la noi în oraș, am fost nevoiți să facem un drum de 6 ore cu mașina pentru a-i duce acasă, pentrucă în unele locuri drumul a fost dificil din cauza protestelor. Biserica unde am organizat seminarul se află la 5 minute de gara din Danapur unde a fost amplasată o bombă pentru a incendia trenul, iar în urma exploziei întreaga clădire s-a zguduit.”
Maria, misionară APME
Să ne rugăm pentru India și pentru statul Bihar, unde încă au loc proteste, acesta fiind unul din cele mai sărace state ale Indiei și unul din cele mai afectate de această lege. Domnul să dea înțelepciune autorităților în ce privește situația aceasta și în adoptarea celei mai bune decizii în ce privește înrolarea în armată în așa fel încât populația din păturile de jos ale societății să nu fie discriminată.
De asemenea să ne rugăm pentru protecția misionarilor de acolo și pentru biserica locală ca Domnul să-i ajute să fie lumină în această situație.
Sursă știre:
https://www.youtube.com/watch?v=5wsF6_GIPSI (Video Al jazeera)
Surse foto:
Unsplash, NDTV, misionari APME