În data de 9 iulie în cadrul serviciului divin de dimineață al bisericii Alfa și Omega, a avut loc trimiterea în misiune a familiei Olteanu Sami și Alexandra, împreună cu copiii lor, Sami Jr. și Lucas. Ei vor pleca peste câteva săptămâni într-o țară din Africa de Nord.
Slujirea lor în cadrul bisericii a fost foarte apreciată de-a lungul anilor, acest lucru fiind vizibil și în momentele deosebite ale serviciului de trimitere. Părinții, frații și surorile de credință, precum și cei de trup, veniți de departe, au înconjurat familia Olteanu cu dragoste și rugăciuni fierbinți.
Păstorii bisericii i-au încredințat în Mâna Domnului prin rugăciune cu punerea mâinilor, cerând protecția și binecuvântarea Lui peste drumul și slujirea ce li se deschide înainte. Credem că dedicarea familiei Olteanu va continua și în noul context, și că vor aduce rod bogat pentru Împărăția lui Hristos!