Recent am auzit o poveste ce seamănă cu cele ale lui Kipling. Se spune că odată, în pădure toate animalele s-au adunat și au hotărât să omoare broasca țestoasă; doar așa, pentru că e diferită și enervantă. Broasca nu era prezentă la întâlnire. Mai târziu i se aduce la cunoștință hotărârea animalelor de care ea nu avea nici un habar mai înainte și a întrebat doar dacă la întâlnirea respectivă a fost prezent și Dumnezeu. La care răspunsul evident a fost că nu. Broasca răspunde cu încredere că nu e nici o problemă și începe să se roage ca Dumnezeu să aibă milă de ea. Și Dumnezeu a avut milă de ea pentru că i-a dat carapacea să o acopere (înainte fiind fără carapace). Când vremea atacului a venit, toate animalele au început să o caute dar ea s-a pitit acolo sub carapacea ei. Unele animale o căutau cu privirea in timp ce stăteau în picioare pe carapace.
Nu știu exact prin ce trece fiecare dintre voi, dar îmi pot imagina că nu are cum să vă fie ușor în aceste vremuri. Aș dori tare mult ca aceste rânduri să vă găsească bine în Domnul, sănătoși și voioși la gândul că, asemenea broaștei țestoase, suntem acoperiți de Dumnezeu, suntem în siguranță în ciuda oricăror adversități și încercări prin care trebuie să trecem. Fie ca prin Harul Său să nu irosim nici una din încercările îngăduite pentru ca să ni se întărească credința.
Poate că unii dintre voi au auzit de la mine sau din alte surse că aici suntem în mijlocul unui „conflict între triburi”. Mai demult când auzeam aceasta, mă gândeam că este o chestie primitivă de a se bate așa între ei. Și ce relevanță ar avea motivul lor principal, care este apărarea graniței, pentru noi care locuim în Uniunea Europeană ce a desființat granițele?
Vă scriu aceste rânduri cu o greutate a inimii, ce am purtat-o de-a lungul celor aproape nouă săptămâni de când au început luptele. Poate că generația părinților noștri care a trecut printr-un război sau poate chiar două mă vor înțelege. Nu e ușor să procesezi ceea ce experimentezi și vezi zilnic. Nu e ușor să pui în cuvinte. Suntem în a noua săptămână și nu avem nici o speranță că lucrurile s-ar îmbunătăți. Oamenii aici sunt epuizați fizic si mental. Când spun aici, mă refer la cei din tribul Qale, în mijlocul cărora locuiesc, dar am auzit că e la fel și de partea cealaltă, în Konso. Un frate de aici îmi spunea ieri că am ajuns să împart „suferințele împreună cu ei” și este adevărat, dar mai mult mă rog și sper să împart „suferințele lui Cristos” care pentru mine se întâmplă să fie aici.
Pentru mine greutatea cea mai mare este să văd o realitate pe care cei din afară nu au cum s-o perceapă, și anume nedreptatea cu care sunt tratați cei din Qale. Știu că pot fi ușor învinuită de subiectivism, că e „poporul meu”. Se prea poate, din moment ce am trăit între ei aproape 10 ani, să am acest sentiment de apartenență ce nu cred că este rău. De aici vine și dilema cât și cum pot scrie despre aceste lucruri, dar voi încerca.
Cei din poporul Qale sunt mult mai puțini la număr decât cei din poporul Konso (aproape de patru ori mai puțini) și au căpătat dreptul de a se auto-administra doar acum 10 ani. Cei care sunt în poziții de conducere în guvernul local sunt de fapt prima generație de oameni educați. Până acum zece ani nimic nu fusese construit pentru ei. Numai de când sunt eu aici am văzut minunea de a avea curent electric și apă potabilă (chiar dacă este doar din când în când), minunea de a vedea drumuri, chiar dacă nici unul nu este încă asfaltat, minunea de a vedea școli primare, gimnaziale și chiar două licee deschise, minunea de a vedea dispensare și clinici deschise și mai ales minunea de a-i vedea încrezători în ceea ce Dumnezeu poate să facă cu ei și printre ei. Poate că progresul lor într-un timp așa de scurt este motivul invidiei vecinilor.
Konso este tribul care a primit Evanghelia înaintea celor din Qale și evangheliștii din Konso au adus Evanghelia aici. Nu putem ști exact care au fost și continuă să fie motivele pentru care cei din Konso s-au ridicat să distrugă poporul Qale și continuă să creadă că sunt îndreptățiți să o facă.
Conflictul a început pe motivul folosirii de către Konso a pământurilor deținute de Qale. Recent, guvernul din Qale le-a cerut să plătească taxe pentru folosirea acelor pământuri. Cei din Konso au răspuns batjocoritor și au început să ardă case în regiunea Tatane. Patru sate au fost complet distruse, 109 familii fiind forțate să se evacueze. La aceasta cei din Qale au răspuns arzând și ei case la rândul lor. Și așa a continuat până acum. Cei de la asociația de ajutorare „Salvați copiii” au fost primii aici cu ajutor umanitar și așa am aflat că numărul familiilor forțate să se evacueze din regiunea Karkama/Woipale este de 285 de familii și din Koroze 70 de familii. Numărul este însă mult mai mare, căci o regiune întreagă de la graniță a fost arsă de vineri până duminică. Oamenii s-au retras la timp de acolo și nu s-au înregistrat pierderi de vieți omenești, dar acum numărul de familii fără un acoperiș deasupra capului este mult mai mare. Ar fi suficient stres și bătaie de cap numai să purtăm de grijă tuturor acestor sute de familii rămase pe drumuri, dar războiul continuă.
Dacă numai jumătate din poveștile care au ajuns la urechile mele sunt adevărate, cu adevărat e o minune că încă mai suntem în viață in Kawwata. Vinerea trecută aici s-a sărbătorit anul nou și cei din Konso au atacat din nou după amiază,fiindcă și-au propus să distrugă în totalitate localitățile de la graniță. Unele le-au distrus arzând case și câmpuri. La rândul lor cei din Qale au ars și ei ce au putut. Nu se știe exact numărul de morți.
Sunt lucruri extrem de dureroase pentru mine și pentru ceilalți creștini de aici. Ieri cei din conducerea bisericii de aici, împreună cu cei din conducerea parohiei și cu cei din Kale Hewiot au avut o întâlnire. Am fost și eu chemată să iau parte la întâlnire. Ne-am rugat împreună ca Dumnezeu să deschidă o ușă pentru ca lumina Evangheliei să înainteze în aceste timpuri de întuneric. Au planificat o întâlnire în Arba Minch împreună cu liderii bisericilor din Konso. După multe încercări au răspuns la telefon și le-au împărtășit viziunea de a veni împreună pentru a căuta soluții și modalități, prin care noi creștinii să putem opri sau încetini lucrările stricăcioase ale întunericului. Acesta este un motiv de rugăciune pe care aș vrea să vi-l aduc pentru mine personal și pentru ceilalți credincioși de aici, să știm cum și unde trebuie să fim lumină și sare în această situație de nerezolvat. Însă liderii bisericilor din Konso au spus că nu pot veni la această întâlnire pentru că este prea mult haos.
Opinia lor generală chiar și a creștinilor este că cei din Qale sunt vinovați și pentru că ei sunt așa de mici ar trebui să fie judecați. Eu cred că este un pic ca în povestea cu broasca țestoasă. Cei din Qale nu au vrut acest război niciodată, dar pentru că cei din Konso au început și pentru că sunt atacați la toate granițele au răspuns. Trist este faptul că nici uneia dintre părți nu îi trece prin cap că, dacă întorci rău pentru rău se înmulțește răul și nu vine nici o rezolvare.
Rugați-vă pentru noi ca să putem continua lucrarea; acest lucru nu a fost posibil în ultimele trei săptămâni. Am vrea tare mult să putem termina cele patru Evanghelii și Faptele Apostolilor ca să le putem da la tipar cât mai repede. Rugati-vă pentru echipa de traducători care este foarte stresată de toată această situație. Rugați-vă pentru noi!
Lumi Prisecaru
Lasă un Răspuns