Rugăciune

Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic”, și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la mine… Apocalipsa 3:17-18

Tragismul situației în care se afla trimisul bisericii din Laodicea – și implicit comunitatea de acolo – nu avea de-a face atât de mult cu goliciunea și ticăloșia în care se complăcea, cât cu faptul că era inconștient de starea lui. El pur și simplu nu știa cum este! Pentru cei conștienți de situația lor spirituală, oricât de groaznică ar fi ea, mai există speranță pentru îndreptare și pocăință. Dar ce șanse de restaurare poate avea cel care nu realizează cât este de nenorocit?!
Dacă ignorăm semnalele pe care Duhul Sfânt ni le aduce mereu pe traseul umblării noastre cu El, fie în mod personal, fie la nivel de comunitate, am putea ajunge atât de ușor, fără să ne dăm seama măcar, în situația mesagerului sau a bisericii din Laodicea.
Haideți să facem un exercițiu de imaginație și să presupunem că îngerul a înțeles starea în care se afla, că s-a întors acasă la comunitatea care l-a trimis, și a chemat-o la pocăință! Să ne imaginăm, mai mult, că îngerul ar trăi în zilele noastre, că ar fi unul dintre noi, că biserica laodiceană ar fi cea în care trăim sau slujim noi… Oare cum s-ar ruga? Cum ne-am ruga? În ceea ce mă privește, înțeleg că ar trebui să ne rugăm așa:

Iartă-ne! Iartă-ne Doamne că nu știm sau nu vrem să știm cât de căldicei am ajuns, când până și necredincioșii din jurul nostru observă și ne comunică acest lucru!
Iartă-ne! Iartă-ne Doamne că eșuăm deseori să fim sarea pământului și lumina lumii, în timp ce spiritul lumii tinde să devină sarea și lumina vieții noastre!
Iartă-ne! Iartă-ne Doamne că suntem mai preocupați de faima numelui nostru și al organizațiilor noastre în lume, decât ca lumea pierdută să audă de singurul Nume în care poate fi salvată!
Iartă-ne! Iartă-ne Doamne că suntem preocupați mai mult de structura programelor noastre de biserică decât de prezența Ta în programe!
Iartă-ne! Iartă-ne Doamne că înghesuim – mai ales noi slujitorii – prea multe activități religioase în agenda noastră și lăsăm așa de puțin timp în agendă pentru părtășia cu Tine și cu cei dragi!
Iartă-ne! Iartă-ne Doamne că în închinarea noastră colectivă avem tot mai mult divertisment și tot mai puțină bucurie; tot mai mult zgomot și tot mai puțină putere; iartă-ne că avem tot mai mult fum pe scenele noastre și tot mai puțin foc de sus; iartă-ne că, vai, avem atât mulți cântăreți excepționali, dar așa de puțini închinători!
Iartă-ne! Iartă-ne Doamne că suntem preocupați să construim tot mai multe și mai confortabile clădiri pentru biserici, în timp ce ne rămân tot mai puține Biserici prin clădirile pe care deja le avem!
Iartă-ne! Iartă-ne Doamne că ne măsurăm succesul în banii care ne rămân în conturi la sfârșit de an și nu în numărul convertiților care rămân pe cale și devin ucenici ai Tăi!
Iartă-ne! Iartă-ne Doamne că reușim să strângem atât de ușor bani să cumpărăm parcări pentru mașinile noastre scumpe, dar ne este atât de greu dăruim pentru cei care duc Evanghelia sufletelor pierdute!
Iartă-ne! Iartă-ne Doamne că ne lăudăm cu mulțimea doctorilor în teologie, în timp ce comunitățile sfinților sunt decimate de boli spirituale și de moarte!
Iartă-ne! Iartă-ne Doamne că putem edita și tipări atât de multe comentarii la Scripturi, dar reușim să formăm atât de puțini cititori ai Scripturii!
Iartă-ne! Iartă-ne Doamne că ne lăudăm cu dimensiunea clerului nostru, în timp ce pe lângă turmele de oi risipite sunt atât de puțini păstori adevărați!
Iartă-ne! Iartă-ne Doamne că în timp ce pregătim armate de consilieri spirituali profesioniști și organizăm nenumărate conferințe de familie, atât de multe căsnicii se destramă și ajung o ruină!
Iartă-ne! Iartă-ne Doamne că prin casele noastre spațioase se zbenguie mai mulți câini și mai multe pisici decât copii și nepoți!
Iartă-ne! Iartă-ne Doamne că ne-am distrus sănătatea pentru a ne construi locuințe mari și moderne, ca să ne mândrim cu ele, dar nu mai avem cămine pentru părtășia cu prietenii și unde să ne odihnim!
Iartă-ne! Iartă-ne Doamne că în foamea și setea noastră lumească după apreciere ne-am făurit rețele sociale cu mii de necunoscuți, care ne admiră profilul, dar nu mai avem prieteni cu care să bem un ceai împreună!
Iartă-ne! Iartă-ne Doamne că producem pe bandă rulantă absolvenți de teologie, dar nu reușim să creștem slujitori pentru bisericile locale!
Iartă-ne! Iartă-ne Doamne că mai îndrăznim să facem evanghelizări, în timp ce mesajul vieților noastre printre oameni seamănă așa de puțin a Evanghelie!
Iartă-ne! Iartă-ne Doamne că ne-am rugat atât de mult să ne dai libertate pentru a-Ți putea sluji, ca să ne trezim că am devenit acum sclavii lucrurilor pieritoare!
Iartă-ne! Iartă-ne Doamne că atunci când ne întâlnim împreună nu ne mai amintim nici psalmi, nici cântări de laudă, nici cântări duhovnicești, dar avem „noutăți” despre toți credincioșii din biserică!
Iartă-ne! Iartă-ne Doamne că avem așa de multe transmisiuni live, încât nici nu mai trebuie să plecăm duminica dimineața de acasă la biserică, dar avem atât de puține slujbe life!
Iartă-ne! Iartă-ne Doamne că ne umplem viața cu atât de multe bunuri materiale, dar vai, inima noastră este tot mai goală de spiritul de mulțumire și de recunoștință!
Iartă-ne! Iartă-ne Doamne că suntem obsedați să descoperim data și semnele revenirii Tale, dar trăim ca și cum nu Te-ai mai întoarce vreodată!

Gh. Rițișan

Editorial apărut în revista Noi Frontiere, vol. 15/nr.1, ianuarie-februarie 2018
Pentru abonamente, contactați redacția la adresa office@noifrontiere.ro sau telefonic la 0745 356544.