Romiscon-ul din acest an a fost unul deosebit, în mare măsură datorită situației speciale create de pandemie și datorită reglementărilor și limitărilor prevăzute de lege pentru stoparea răspândirii Covid.
A fost un timp intim de părtășie și rugăciune, un timp de căutare a voii Domnului. Tema aleasă „Mai mult decât firimituri…” a fost inspirată din Matei 15:27. Domnul Isus Hristos a răspuns credinței acestei femei păgâne și nu i-a dat doar firimituri, doar un pic speranță, doar un dram de empatie, ci Pâinea întreagă, o vindecare deplină pentru fetița ei. Acest exemplu de credință ne îndeamnă să îndrăznim înaintea lui Hristos, Pâinea Vieții care s-a frânt complet aducând viață pentru noi și nu doar pentru noi, ci și pentru toate neamurile până la marginea pământului. Dumnezeu nu a dat lumii firimituri, a dat Pâinea care dă viață. Așadar și noi, pentru cei care sunt departe de noi, să nu aruncăm doar niște firimituri, ci să dăm ce avem mai bun. Nu doar firimituri, ci mai mult decât firimituri.
Mulțumim Domnului pentru harul și protecția revărsate, mulțumim comunității penticostale Suceava pentru primirea călduroasă și tot ajutorul oferit în organizare și mulțumim Bisericii Penticostale „Sfântul Ilie” pentru că ne-au pus la dispoziție locația și ne-au ajutat în tot ceea ce înseamnă organizarea serviciilor în normele de prevenție și siguranță implementate datorită situației în care ne aflăm.
Mai jos vom pune frânturi din cadrul evenimentului pentru a ne bucura împreună de Cuvântul Domnului, de tot ceea ce El a vorbit și pentru a ne împrospăta memoria și trăirile resimțite când Domnul a dărâmat altarele zidite în afara voii Lui și și-a rezidit Templul în inimile noastre în 3 zile.
Ogoarele sunt gata de recoltă, dar lucrătorii sunt așa puțini… – cântare
Vineri seara, în cadrul programului de biserică, Dumnezeu a făcut o cercetare specială prin Duhul Sfânt prin cântare, rugăciune, mesaj și chemarea la o dedicare deplină în slujba Domnului, la a-i da lui Dumnezeu mai mult decât fărâmituri. Iată câteva dintre provocările lui Dumnezeu, valabile pentru noi creștinii de pretutindeni.
„Mi-am adus aminte de un text din Matei 9:36-38 „Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.” După 2000 de ani de activitate a Bisericii, resursa umană rămâne cea mai mare și importantă necesitate pe câmpul de misiune, ea rămâne încă un subiect foarte, foarte important pentru rugăciunile noastre. Cea mai mare resursă pe care noi o căutăm în bisericile noastre este resursa umană. Dumnezeu are nevoie în zilele noastre de tineri și tinere care să se dedice pentru gloria Lui, atât aici în țara noastră în zone în care Evanghelia nu este predicată, cât și până la marginile pământului. Dumnezeu să miște inimile tinerilor și să se gândească ce fac cu viața lor, s-o pună în mâna lui Dumnezeu, să fie gata să se pună la dispoziția Domnului.” Gh. Rițișan, președintele Agenției Penticostale de Misiune Externă.
„Isus Hristos va reveni! Prea mult alergăm în zadar și risipim timpul, când mii de oameni mor zilnic nemântuiți. Ducem o luptă contra cronometru. Au trecut ani de pocăință, cu care ne lăudăm. Au trecut pe lângă noi… Așteptând și grăbind venirea zilei Domnului. Așteptarea noastră trebuie să fie activă, nu așteptare într-o liniște nepăsătoare. Nu doar sodomia a dus la distrugerea Sodomei și Gomorei, ci și liniștea nepăsătoare.” L. Axinte, președintele comunității penticostale Suceava
Sunt aici la dispoziția Ta, cheamă-mă, Te voi asculta… – cântare
Gândurile mele cu privire la voi
Dați-mi voie să vă cuprind pe toți, că-i vorba de misionari pe câmpul de misiune, de viitori misionari, surori și frați prezenți, vreau să vă spun: haideți să punem toți umărul la lucrarea aceasta.
Închei cu o întâmplare care consider că este sugestivă. Am citit ceva despre istoria transporturilor în Statele Unite în vremurile străvechi, în vremea când transporturile se făceau cu căruțele. La vremea respectivă se călătorea la trei clase: clasa I, clasa a II-a și clasa a III-a. Erau căruțe trase de mai mulți cai și oamenii care aveau bani mai mulți cumpărau bilete la clasa întâi, cei care aveau mai puțini bani călătoreau la clasa a II-a și cei mai săraci călătoreau la clasa a III-a. Care era diferența?
Oamenii care călătoreau la clasa întâi, urcau în căruță și nu conta dacă e vreme bună, dacă e vreme rea, dacă caii puteau să tragă sau nu, dacă căruța era stricată, ei aveau locul rezervat și puteau să stea pe locul lor în căruță pentru că au plătit bilet la clasa întâi.
Cei care aveau bilete la clasa a II-a aveau următoarea obligație: dacă caii nu puteau să tragă, dealul era prea mare, dacă căruța se strica trebuiau să se dea jos. Nu aveau alte obligații, trebuiau să se dea jos pentru că au cumpărat bilet la clasa a II-a.
Aceia care călătoreau la clasa a III-a dacă totul era bine cu caii și căruța, puteau să stea pe locurile lor. Dar, dacă se întâmpla să nu poată trage caii, aveau obligația să se dea jos, să pună umărul și să împingă căruța, dacă se strica sau se defecta ceva, aveau obligația să pună mâna și să repare.
Când am citit această întâmplare m-am gândit că și în biserică este cam așa. Unii călătoresc la clasa întâi, s-au așezat pe loc și nu-i mai interesează de nimic, unii călătoresc la clasa a doua și dacă ceva nu merge se trag deoparte și altceva nu mai fac și sunt unii care au ales să călătorească la clasa a treia, au ales să pună umărul.
Vă fac o invitație, atât misionarilor, cât și pentru toți cei care sunt aici, cu smerenie vă spun: eu am ales să călătoresc la clasa a treia. Veniți cu mine la această clasă și Dumnezeu să vă binecuvânteze! I. Moldovan, vicepreședinte al comunității penticostale Oradea și președinte al bordului de referință al APME
„Secerișul este mare! Dumnezeu are nevoie de oameni disponibili! Dacă noi am putut merge în misiune, o familie cu doi copii mici (acum trei), una dintre fetițe operată la inimă, cu siguranță orice familie care ia în serios chemarea Domnului poate pleca și ea în misiune .” F. Popa, misionar în Madagascar
„Când noi arătăm oamenilor dragostea lui Dumnezeu, ei răspund. Am dăruit orez celor din Niger care nu aveau hrană. Mai târziu au bătut la ușa mea cerând să studiem Biblia împreună.” B. Adomnicăi, misionar în Niger
Domnul secerișului întreabă: „Cine pleacă azi cu-al Meu Cuvânt? Cine la cei păcătoși degrabă va vesti mesajul Meu cel sfânt?” „Doamne bun, iată-mă. Gata sunt acuma să-Ți răspund. Doamne bun, Iată-mă, trimite-mă!” – cântare
„Apostolul Pavel spune în 1 Corinteni 9:23: „Fac totul pentru Evanghelie, ca să am și eu parte de ea.” Robert Chapman, un slujitor al Domnului, a fost întrebat la un moment dat de cineva la o întâlnire de tineri: „Așa-i că tinerii trebuie să facă ceva pentru Domnul?” Răspunsul lui a fost un categoric „NU!” Toți s-au mirat. După o pauză a spus: „Tinerii nu trebuie să facă ceva pentru Domnul, tinerii trebuie să facă totul pentru Domnul.” Tinerețea este cea mai frumoasă parte a vieții. Când eram tânăr la seminarul teologic am avut de luat o decizie, erau două alternative puse pe un taler înaintea mea: lumea cu lucrurile de aici sau las totul și mă duc să-L slujesc pe Dumnezeu? Am ales să ascult de vocea lui Dumnezeu. N-a fost deloc ușor. Am înțeles că atunci când te cheamă Dumnezeu trebuie să fi dispus să lași totul pentru El: confortul, un venit pe care-l ai, ambiții pe care le ai, oferte care par mult mai bune. Atunci când știi că trebuie să faci totul pentru Evanghelie trebuie să fi gata să te pui la dispoziția lui Dumnezeu, să fi gata să faci tot ce-ți cere Dumnezeu.” S. Bumbar, secretar general al Cultului Creștin Penticostal și membru în comitetul de referință al APME