Marius & Luiza

Marius și Luiza, împreună cu copiii lor, Adonis și Agnes, sunt trimiși în lucrarea de misiune externă de către Biserica Sfânta Treime din Bistrița și Biserica Betania din Deva.

În anul 2015, fiecare dintre ei a simțit îndemnul de a sluji lui Dumnezeu în Etiopia, însă fără să știe unul de celălalt.

Începând de atunci, Marius a slujit ca misionar pe termen lung acolo, iar Dumnezeu a fost credincios și l-a ajutat ca pe parcursul a doar doi ani să se adapteze la cultura etiopiană, să învețe limba și să devină un habesa (etiopian), iar Luiza a urmat cursurile Centrului Român de Studii Transculturale. La finalul anului 2018 s-au căsătorit și lucrarea lor continuă împreună.

Ei se implică în mod special în proiecte de instruire a credincioșilor etiopieni cu scopul ca aceștia să participe la rândul lor la Marele Seceriș. O altă parte a slujirii lor o constituie evanghelizarea, plantarea de biserici și lucrarea cu copiii.

Donează
Misionari în Africa
Misionari în Africa