Christian s-a născut și a crescut în Germania, într-o familie creștină sănătoasă. A fost botezat în apă în anul 1996. În anul 1998 s-a înscris la o școală de ucenicie (Discipleship Training School), unde a primit chemarea de a fi misionar. În 2006 s-a alăturat organizației Mercy Ships, iar timp de trei ani a slujit pe un vapor spital, aducând vindecare și speranță țărilor subdezvoltate din Africa de Vest. Ajungând în Liberia, s-a implicat în slujire printre liberieni și a simțit că Dumnezeu îl cheamă în această țară pe termen lung. În 2010, Christian s-a mutat în Liberia și s-a alăturat organizației Youth With A Mission (Tineri Pentru Misiune), cu scopul de a face ucenici pentru Hristos. În prezent, Christian este directorul acestei baze TPM. El este trimis ca misionar prin organizația Kontaktmission din Germania.
Ina s-a născut în Constanța și a crescut într-o familie creștină, bucurându-se de îndrumarea părinților ei, de părtășia celor doi frați și a celor șase surori, în timp ce Biserica Penticostală Maranata din Murfatlar i-a oferit o formare spirituală solidă. Tot în anul 1996 s-a botezat și ea. În ultimii cincisprezece ani (2007-2022), Ina a fost directorul executiv al Centrului Român de Studii Transculturale. Chemarea ei la misiune a devenit clară abia în anul 2006, după ce a participat la o tabără de misiune. În anii de slujire de la CRST, Ina a știut că va veni timpul să se mute de la școala de misiune pe câmpul de misiune. Acest lucru s-a întâmplat în ianuarie 2023, când s-a mutat în Liberia împreună cu soțul ei.
Christian și Ina Kopjar s-au căsătorit pe data de 30 aprilie 2022. Pe lângă slujirea din Liberia, unde conduc baza de misiune TPM, ei sunt implicați și în cadrul APME, unde îndeplinesc rolul de coordonatori regionali pentru toți misionarii APME care slujesc în Africa.