S-a născut pe 30 mai 1970 în ținutul de legendă al Bistriței. Din copilărie a fost înclinat spre literatură și spiritualitate.
În anul 1994 a absolvit Institutul Teologic din București. În același an a continuat studiile postuniversitare cu un master în SUA. După absolvire a fost acceptat în programul de doctorat la Vanderbilt University în Nashville, TN, cu specialitatea Teologie și Științe Politice. A predat la aceeași universitate limbi clasice și teologie.
A devenit cel mai tânăr pastor senior al unei biserici românești din America, înființând Biserica Penticostală Română din Nashville în 1995.
Din octombrie 2001 este pastorul senior al Bisericii Philadelphia din Chicago, una din cele mai influente biserici românești din SUA.
Este de asemenea președinte al organizației Discover Your Mission, precum și al Misiunii Genesis. Ani la rând a slujit ca președinte al Consiliului de Conducere al Bisericilor Românești Church of God. Pe 15 iulie 2020 a fost numit episcop administrativ al Bisericilor Românești Church of God, fiind astfel primul român care deține această poziție.
Florin este căsătorit din 1992 cu Michelle, iar împreună au doi copii, Anthony și Abigail, care sunt împlinirea vieții lor. Pastorul Cîmpean este pasionat de familia lui, slujire, Biserica Domnului, misiune și creșterea unei noi generații de lideri.