Iacob Dănuț

Iacob Dănuț s-a născut în Dumbrăveni, județul Suceava, în aprilie 1975, fiind al 9-lea din cei 11 copii.

La vârsta de 18 ani a încheiat legământ cu Domnul prin botezul în apă și de atunci Dumnezeul Bibliei a devenit Dumnezeul lui personal. În același an, prin harul Domnului a fost botezat și cu Duhul Sfânt.

În primăvara anului 1997 a emigrat în Italia și la scurt timp a fost ales în comitetul bisericii din via Anacapri, Roma.

În august 1999 a încheiat legământul iubirii împreună cu Geta, iar Domnul a îmbogățit casa lor cu 5 copii: Sara, Samuel, Edera, Clarisa, Remina-Adeline.

În august 2000 s-au pus bazele Bisericii Elim din Perugia, care la acea vreme număra în jur de 40 de membri. Biserica a crescut numeric de la an la an și treptat fratele Dănuț a fost numit diacon, apoi prezbiter, iar din 2010 slujește ca pastor.

Este absolvent al European Theological Seminary of the Church of God Extension Schools of Christian Ministry, sub conducerea lui Carl Simpson Ph. și al Sola Scriptura College and Seminary Chicago, SUA, în cadrul clasei de seminar de la Firenze.

Detalii