În perioada 15-19 mai s-a organizat cursul Kairos în premieră în Uganda, la baza de misiune din Entebbe. Cursul, la care au participat 35 de persoane, a fost urmat de o săptămână de implicare practică alături de misionarii APME care slujesc acolo.
„Experiența aceasta fost un izvor limpede, o înviorare și o reală binecuvântare pentru toți participanții și facilitatorii prezenți! Experiențele de pe teren, vizitele în familiile locale, părtășia avută la bisericile deja plantate din tribul Batwa, precum și întâlnirile cu păstorii acestor biserici, timpul petrecut cu misionarii de acolo și cu echipa întreagă, au așezat foarte bine în mintea și în inima noastră toate informațiile teoretice primite din curs.
Fiecare din noi am înțeles foarte clar care este scopul lui Dumnezeu și care este rolul nostru, al Bisericii, în împlinirea scopului Său. Fiind sensibilizați și atinși de Duhul Sfânt, am luat noi hotărâri de implicare activă în ceea ce înseamnă lucrarea de misiune, atât în bisericile locale cât și transcultural.
Dumnezeu să fie lăudat pentru aceste momente înălțătoare și ziditoare petrecute pe tărâm african, în prezența Sa, alături de oameni minunați veniți din România și Diaspora!”
Ionuț Bălan