- Când ai ajuns în teritoriul de misiune care a fost prima ta impresie? Lucrul care te-a marcat cel mai tare… (atmosfera, căldură, oameni, cultură… etc)
Primul meu gând a fost că aparțin acestui loc, am avut un sentiment familiar de apartenență. Nu pot să zic că m-a marcat ceva anume deoarece am avut o experiență transculturală, anul trecut, când am mers într-o călătorie misionară de 2 luni. Prima oară când am coborât din avion, am simțit o discrepanță mare între climate. Veneam de la frig, de la zăpadă direct la o căldură puternică, în care nu știam cum să-mi schimb mai repede hainele.
Viața în Uganda este total diferită de cea din România. E multă aglomerație și totul se desfășoară lent, atât când vine vorba de muncă, mers pe jos, cât și în ce privește timpul de gândire și de reacție al localnicilor. Acest ritm lent se vede și în reacția copiilor în timpul lecțiilor, prin faptul că asimilează cu greu informațiile predate și nu pot face calcule mintale, ci doar folosindu-se de calculator.
- Care au fost primele lucruri de care a trebuit să te ocupi după ce ai ajuns?
Nu am avut mare lucru de făcut când am ajuns aici, deoarece locuiesc cu familia Bucur. M-am ocupat doar de lucrurile personale, restul necesităților au fost acoperite de ei. Le mulțumesc pentru ajutorul pe care mi l-au dat și că mi-au oferit loc aici lângă ei. Pe viitor, când mă voi muta singură, probabil va trebui să mă ocup de mai multe lucruri.
- Care sunt activitățile care te ajută să înveți cultura și limba locală și cine te ajută în acest sens?
Activitățile care mă ajută să învăț cultura și limba sunt în primul rând vizitele în familii împreună cu Dana, unde conversăm cu ei despre cultura și tradiția lor. Unele elemente mi se par atât de deplasate și încerc să înțeleg că această cultură e complet diferită de cultura în care eu am crescut.
Un alt lucru care mă ajută sunt cursurile de limbă cu profesoara localnică, care mă ajută să înțeleg mai bine mentalitatea și modul de a trăi a ugandezilor. Limba este foarte grea, unele lucruri mi-e greu să le înțeleg și să le memorez altele nu pot fi puse cap la cap, cuvintele se schimbă de la o propoziție la alta și mă rog mereu ca Domnul să-mi dea înțelepciune ca să pot asimila și învăța această limbă.
- Care sunt provocările în acest sens? Poți să fii de folos utilizând limba engleză?
Poți fi de folos și vorbind limba engleză, însă oamenii mai în vârstă nu cunosc limba engleză și e nevoie de un traducător. Din acest motiv ne dorim să învățăm limba locală și să comunicăm direct cu ei în limba lor. Mesajul va avea un impact mult mai puternic transmis direct, decât tradus.
- Consideri că ți-a fost de ajutor faptul că deja erau misionari români în zonă? Cum?
Faptul că pe câmpul de misiune se afla o familie de misionari, pe mine m-a ajutat enorm de mult. Cu familia Bucur m-am conectat imediat, de parcă ne cunoșteam de ani de zile, Dumnezeu a lăsat o unitate uimitoare între noi. Ei sunt de mulți ani aici și au experiență mult mai mare decât mine, care sunt aici de câteva săptămâni. Ei sunt cei care au pus deja bazele lucrării aici, au bătătorit terenul, iar eu am venit să ajut la răspândirea Evangheliei. M-au ajutat mult cu viza, în special Florin, inițial am primit viză pentru trei luni, iar acum o voi primi pentru trei ani. Faptul că m-au primit cu brațele deschise în casa lor, că toate lucrurile erau deja puse la punct, că putem avea părtășie și ne putem încuraja unii pe alții este un har și o binecuvântare pentru mine și un foarte mare și binevenit ajutor. Ce a fost mai greu au luptat ei și mă rog ca Domnul să-i binecuvânteze.
- Cum au fost primele două luni după sosirea în teritoriu? Care au fost biruințele și care au fost provocările cele mai mari pe care le-ai întâmpinat?
Primele două luni au fost frumoase și provocatoare, cu multe încercări, pline de activități, am încercat multe lucruri noi.
Cea mai mare provocare pentru mine a fost faptul că nu mă puteam odihni din cauza gândurilor care se învălmășeau în mintea mea, iar Satan mă ataca în punctele mele slabe, precum cunoașterea limitată a limbii engleze. De multe ori îmi veneau gânduri de genul: „Nu vezi că nu te descurci? Nu vezi că nu ești bună?” și efectiv trebuia să lupt cu astfel de gânduri, deoarece ele îmi furau somnul. Acum sunt mai bine, reușesc să mă odihnesc.
O altă provocare a fost să continui slujirea la copii în ciuda durerilor puternice de stomac pe care le am din cauza schimbului de alimentație. De mai multe ori, înainte de a pleca cu Dana spre un sat sau altul din vecinătate pentru sluji în lucrarea cu copii, stomacul mi-a făcut probleme, am vomitat de câteva ori, motiv pentru care nu m-am putut odihni și am fost slăbită și fără energie. Uneori îmi ia câteva zile ca să-mi revin complet. De fiecare dată când mi s-a întâmplat lucrul acesta am avut de ales, între a rămâne acasă sau a pleca în slujire, în ciuda disconfortului și a durerilor. Am ales să plec și să nu dau teren celui rău ca să câștige. Domnul a lucrat în mod miraculos și oridecâteori am predat versetul sau am ținut lecția, El mi-a luat orice urmă de durere. După ce termin slujirea, durerea revine.
Îi mulțumesc Domnului și fraților care m-au susținut în rugăciune pentru biruințele avute. Cuvintele voastre de încurajare și faptul că îmi sunteți aproape în această lucrare înseamnă foarte mult pentru mine. Să știi că sunt oameni care se roagă pentru tine e un lucru care, pur și simplu, te întărește și te ridică.
- În ce direcție ai vrea să te implici pe viitor? Ai observat vreo nevoie la care ai putea să răspunzi, posibilități de proiecte (ce fel de?)? Crezi că vei putea folosi pregătirea ta laică acolo pe viitor?
Pe viitor îmi doresc să mă implic tot mai mult în lucrarea cu copiii, dar având un program mult mai complex, punând în practică ceea ce am învățat și exersat în România, la„Clubul Awana” Baia Mare, unde am slujit câțiva ani și mi s-a părut un program complex prin care poți să evanghelizezi copiii într-un mod în care ei să înțeleagă ușor. Momentan nu sunt lideri care să se implice. Îmi doresc să pot să îi învăț pe copii într-un mod eficient, îmi doresc să îi ajut să învețe din Scriptură și să o înțeleagă, pentru că ne-am dat seama, atât eu cât și Dana,că deși au Scriptura, atât copiii, tinerii, cât și cei mai în vârstă, nu cunosc povestirile Bibliei. Ei nu-L cunosc pe Isus, viața Lui din Biblie, ci doar crâmpeie pe care le-au auzit la biserică. La o întâlnire pe care am avut-o cu femeile, Dana a vorbit despre Tamar și Iuda, și femeile au fost oarecum mirate și au întrebat-o: „Dar, scrie în Biblie?” Ele cu toate că au Scriptura nu o citesc. Nu au un exercițiu al studiului Biblic, ci se mulțumesc doar cu închinarea de la biserică și ascultă ceea ce se predică.
- Cum a fost comunicarea cu familia? Au inima mai împăcată, liniștită acum după ce ai ajuns în câmpul de misiune cu bine? Dar comunicarea cu susținătorii și biserica de acasă?
Comunicarea cu familia mea este una foarte bună, vorbesc cu ei tot la câteva zile. Sunt cu inima împăcată, deoarece au știut de la început drumul pe care am decis să pornesc și că mi-am dorit să ajung aici în Uganda. M-au susținut de la început, chiar dacă tata a fost mai sceptic inițial când am început CRST-ul. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru faptul că părinții îmi sunt alături și mă bucur că nu s-au împotrivit.
În ce privește comunicarea cu susținătorii și biserica, le trimit pe grupurile în care sunt, cam la două săptămâni: poze, filmări și motive de rugăciune. Sunt mulțumitoare Domnului pentru fiecare susținător și fiecare persoană care se roagă pentru mine. Mulțumesc și tuturor celor care îmi scriu mesaje de încurajare, aceste mesaje mă ajută enorm și îmi oferă mângâiere.
- Sunt alte lucruri pe care ai dori să le transmiți celor care te susțin?
Un element de diferență culturală creștină este în ce privește ierarhia bisericii și funcțiile/ rolurile din biserică. Când merg în vizite cu Dana și la final întrebăm dacă ne dau voie să ne rugăm pentru ei, întreabă imediat, în mod special pe Dana „Ești pastor?”, iar Dana le răspunde: „Nu sunt „pastor”, ci sunt doar un simplu om care dorește să se roage pentru tine și împreună cu tine. În cultura de aici sunt multe femei pastor care predică de la amvon, iar soții lor stau alături de ele și intervin doar la finalul predicii, dacă e nevoie de donații sau dacă sunt alte lucruri de comunicat bisericii. Dana le explică că în țara noastră nu există femei pastor, ci doar bărbații sunt responsabili cu predicarea Cuvântului de la amvon, și ei se miră.
O tradiție frumoasă din Uganda este ca atunci când cineva Îl alege pe Hristos să fie îmbrățișat de către frați pe rând, în sunet de cântare.
Frații din video de mai sus, după ce au terminat lucrul au rămas la studiu Biblic.
„Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi, care n-au nevoie de pocăinţă. (…) Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.” Luca 15:7, 10
Tabita, misionară APME în Uganda