Am avut onoarea și binecuvântarea de a vizita trei grupuri etnice neev. (moor, fulani și soninke) într-una dintre cele mai rigide regiuni, atât spiritual cât și climatic, ale acestei țări din Africa de Vest.
Așa cum am anticipat, am putut simți inima îndurerată a Creatorului pentru cei pierduți.
În timp ce înaintam prin pustiu, apăreau răzleț sate, fiecare cu limba și obiceiurile proprii. Am fost uimită să văd că există viață în astfel de locuri atât de izolate.
A fost cu totul diferit să pot intra în contact direct cu grupurile etnice pentru care obișnuiam să ne rugăm încă de când eram la școala de misiune.
În timp ce înaintam spre satul în care o parte din echipă va locui, sătenii dintr-o altă etnie, au cerut să fie și ei vizitați, „să le oferim și lor ceea ce oferim celorlalți”, dorind părtășia și nu resurse materiale. Asta pentru căci cunoșteau un misionar în vârstă care a investit în satele din K. Deschiderea lor a fost surprinzătoare, dar din păcate nu sunt suficienți lucrători.
A fost uimitor să văd impactul în comunitate a unui lucrător cu zeci de ani experiență pe câmpul de misiune, cu limba și cultura poporului țintă învățate.
Sătenii moor au fost foarte deschiși și primitori mai ales când colegii mei și-au exprimat dorința de a învăța limba lor și de a locui în mijlocul lor. Atunci șeful de trib și bătrânii satului și-au spus unii altora să se ajute reciproc pentru primirea colegilor mei, pentru a le facilita șederea lor acolo.
Nu a fost ușor să văd cum trăiesc aceste popoare neev. Realitatea a fost șocantă și m-am întors cu dorința de a prezenta poporului meu, care se bucură de libertate și Adevăr, nevoia de a duce mai departe Darul lui Dumnezeu, Isus Hristos. Cu o dorință arzătoare, mă rog ca Domnul secerișului să trimită lucrători români în lucrarea de răspândire a Evangheliei, acolo unde nu există nici măcar un creștin.
Grupul etnic Fulani
Când am văzut păstorii fulani cu turmele de oi, mi-am adus aminte de imaginea biblică, a oamenilor pierduți, fără de Păstor. 99,99% dintre Fulani care trăiesc în regiunea K. sunt musulmani Fulani, este unul dintre cele mai mari grupuri etnice în Sahel și Africa de Vest.
Fulanii sunt păstori de vite și acesta este unul dintre proverbele lor tradiționale: „Dacă vitele mor, poporul Fulani va pieri”, motiv care îi determină să fie nomazi, în căutare de locuri favorabile pentru animale.
Satul fulani pe care l-am vizitat este situat la poalele unui deal stâncos. Fiind sezonul ploios totul era de un verde crud, în contrast cu cerul acoperit de nori întunecați, gata de ploaie. Un sezon al binecuvântării pentru cirezile de vite și turmele de oi ale fulanilor.
Rugați-vă pentru traducerea Bibliei în limba acestei etnii și lucrători gata să răspundă chemării de a propovădui Evanghelia acolo unde este cea mai mare nevoie.
Când am văzut nevoia atât de mare, mi-am dorit să locuiesc printre ei. Îmi pot imagina o viață liniștită, cu un trai umil dar sănătos, în care singura preocupare este prezentul.
Mă întreb cum se simt copiii în aceste zone, în care este cu totul o altă viață. Băieții asistă la colectarea laptelui și oferă ajutor cu vițeii. Fetițele ajută mamele cu creșterea frățiorilor mai mici și în bucătărie, care este total diferită de conceptul unei bucătării în mintea unui european.
I-am văzut sănătoși și fericiți, părea că nu le lipsește nimic. Dacă mă gândesc la nevoi aș putea enumera multe, din punctul meu de vedere. Pentru mine a avea o viață normală înseamnă să ai la dispoziție resurse necesare pentru a avea condiții decente. O casă adecvată în care copiii să dispună de condiții igienice, o baie și bucătărie corespunzător amenajate. De asemenea un spital care să prevină decesul din cauza unei simple îmbolnăviri care ar putea fi tratată cu ușurință. Îmi mai pot imagina o investiție pentru o biserică și școală.
Acestea sunt gândurile mele dar de fapt ei au nevoie de mult mai puțin. Le-ar fi îndeajuns să aibă o întâlnire de biserica sub un acoperiș, deoarece ceea este cel mai esențial nu sunt lucrurile materiale, atâta timp cât există resurse suficiente de supraviețuire, cu toate că acestea sunt precare. În esență, nevoia acută a acestora este de a îl avea pe Isus Hristos, iar încrederea în El le va asigura și celelalte resurse.
Astfel decurge viața în Africa și acestea sunt condițiile de viață și nevoile oamenilor, în timp ce în alte locuri binecuvântările materiale predomină iar oamenii beneficiază de ele. Îmi doresc să văd o Africa peste care să se reverse binecuvântările spirituale ale lui Dumnezeu și cele materiale.
Proiectul de achiziționare auto
De când instabilitatea socio-politică s-a intensificat, coordonatorul APME, m-a sfătuit să cumpăr o mașină pentru siguranță în deplasările în sate. Nu am acceptat provocarea decât după o experiență neplăcută în mijlocul de transport. Îmi doresc să ajung cât mai des la copiii din sate care se află la două-trei ore distanță de capitală. Vă mulțumesc anticipat că prin dăruirea dumneavoastră facilitați lucrarea din această țară.
Motive de rugăciune:
Călăuzire supranaturală pentru activitățile cu copii.
Dumnezeu să mă călăuzească spre localnice credincioase care doresc să fie implicate în lucrare.
Protecție pentru întreaga echipă.
Vă prețuiesc!
Maria, misionară APME în Africa de Vest