Noi oportunități de a vesti Evanghelia, într-o țară din Asia de Sud

După cum unii dintre voi știți, odată cu întoarcerea noastră în Asia, ne-am mutat într-un oraș din sudul țării care are o populație de aproximativ 500.000 locuitori. Cu toate că ne-a luat câteva luni să ne acomodăm, în noul oraș ne bucurăm de aerul mult mai proaspăt și de mult mai puțin trafic decât în capitală. În urmă cu mai mult de doi ani, în acest oraș s-a început o nouă lucrare și am venit aici pentru a sprijini familia de pastori locali în slujirea pe care o fac. Pe lângă ajutorul la slujbele săptămânale, avem deschisă o filială a centrului pentru studenți din capitală, centru în care eu, Tirash*, predau limba engleză, iar pastorul local predă cursuri de chitară și computer. Dorim să folosim acest centru pentru a intra în contact cu cât mai mulți studenți și tineri, pentru a fi sare și lumină pentru ei.

După mutarea noastră am început să ne facem prieteni în noul oraș. Ne-am întâlnit cu ei în diferite universități, parcuri sau călătorind împreună și suntem mulțumitori Domnului pentru ei. Prin aceste relații am ajuns adesea să le pun întrebări cu privire la ceea ce cred, să primesc întrebări despre credința noastră și să vorbesc despre Domnul Isus. Cu unii dintre ei am putut chiar să avem părtășie în jurul mesei când terminau ziua de post în luna Ram*dan și s-au ivit ocazii de a vorbi despre adevărata însemnătate a postului sau a rugăciunii.

Arjun* e unul dintre băieții pe care i-am întâlnit în unul din campusurile din oraș atunci când am vizitat campusul împreună cu o echipă venită din România. Cu toate că sunt doar câteva luni de când ne știm, între noi s-a legat o prietenie strânsă. Am avut ocazia de multe ori să îl întreb lucruri privitoare la credința lui și de multe ori mi-a pus întrebări cu privire la ce cred. Când am sărbătorit învierea Domnului Isus l-am invitat la noi acasă și am împărtășit despre ceea ce înseamnă învierea și beneficiile acesteia. În urmă cu câteva luni când a fost la noi în casă și am avut împreună un timp de cântări, am citit din Cuvânt și m-am rugat pentru el, iar când se pregătea să plece mi-a spus „știi, când vin la voi acasă simt că vin din întuneric la lumină”. Ne-am bucurat mult de această mărturisire pentru că este exact ceea ce ne dorim – să fim sare și lumină!

Rugați-vă împreună cu noi pentru ca Arjun să Îl cunoască pe Cel ce e Calea, Adevărul și Viața! Rugați-vă pentru tot mai multe uși deschise și relații pe care să le putem forma, și pentru pământ bun în care să cadă sămânța Evangheliei!

 

Tirash și Chiti (Pseudonime), Asia de Sud