Nevoie urgentă de rugăciune pentru biserica persecutată din India

Mai jos vă vom prezenta trei mărturii ale creștinilor persecutați din India, care a avut loc în 6 și 7 noiembrie 2021.

Asemenea cazuri au loc săptămânal, îndeosebi în zona Chhattisgarh.

Sâmbătă, 6 noiembrie, în timp ce pastorul George împreună cu soția sa Rushi, făceau evanghelizare și distribuiau Biblii, în satul Charoda (Bihar), au fost prinși de fundamentaliști hinduși care i-au amenințat și abuzat înainte de a-i preda poliției. Pastorul a venit din sudul Indiei pentru a evangheliza satele din statul Bihar. În timpul interogatoriului, el a spus că primește un suport de 12 mii de rupii, iar știrile au interpretat că această sumă este oferită oamenilor care se convertesc la creștinism. În urma evanghelizării făcute de pastorul George, până acum s-au convertit mulți oameni la creștinism. Însă din cauză că sunt foarte terorizați și se fac mari presiuni asupra lor, pastorul George și soția lui se gândesc să se întoarcă în sudul țării, însă dacă ei pleacă, toată lucrarea se va destrăma. De aceea au nevoie de călăuzire, pentru ca această mare lucrare de evanghelizare să nu se destrame complet. Domnul să le dea curaj și înțelepciune.

Duminică, 7 noiembrie, în timpul serviciului de închinare a bisericii din Saharsa (Bihar), niște oameni înarmați au intrat și au vandalizat biserica, amenințând pe credincioși, iar pe pastor l-au luat și l-au dus la poliție, unde au depus plângere împotriva lui pentru convertirea hindușilor la creștinism. Pastorul acestei biserici, are aproximativ 33 de ani. Familia acestuia trece prin cuptor în această perioadă, în urma pierderii unei fetițe care a căzut de la etaj și care n-a putut fi salvată. El a fost sfătuit să depună plângere împotriva atacatorilor, însă cum toți cei de la conducere sunt hinduși, iar creștinii nu sunt priviți bine, lucrul acesta ar însemna mai multe probleme pentru el cum ar fi: costuri mari pentru procese și riscul de a fi dat afară din chirie. Extremiștii hinduși din statul Bihar, încearcă să manipuleze și să impună legea anti convertire de la hinduism la altă religie. Biserica unde se ținea serviciile de închinare era improvizată în curtea unui credincios, în prelungirea casei lui.

Tot în 7 noiembrie, în biserica din Chhattisgarh (statul vecin Biharului) credincioșii au fost atacați în timpul programului de rugăciune. Chhattisgarh este punctul culminant al persecuției în India. În ultimele 10 luni lucrurile au escaladat. Aici, săptămânal au loc astfel de evenimente, cu mari violențe și cu toate că femeile au un statut ocrotit în India, credincioasele nu au fost cruțate, ci au fost bătute împreună cu ceilalți membrii. „Nici nu putem trimite toate video-urile pe care le primim, deoarece conțin violență animalică. Oameni loviți cu bâte de lemn și cu picioarele. E nevoie de rugăciune pentru acest stat, e imposibil să trimitem toate cazurile pe care le primim săptămânal.”

În ultimele luni misionarii APME din zonă au primit săptămânal asemenea mesaje de la bisericile și frații din întreaga regiune care solicită susținere în rugăciune. „Rugați-vă pentru bisericile din India, în special pentru cele care suferă persecuții!”

https://www.bhaskar.com/local/bihar/bhagalpur/supaul/news/supaul-news-two-priests-from-kerela-caught-doing-religious-conversion-129092924.html?ref=inbound_More_News (poza cu cei 2 soti e luată de pe unul din site urile astea)

https://hindi.opindia.com/national/two-christian-priests-of-kerala-arrested-from-supaul-bihar-religious-conversion/

Maria, împreună cu familia ei slujesc în India