1.Prezintă-te: nume mic, vârsta, familie, loc de slujire, motto, pasaj biblic preferat.
Numele meu este Şaitiş Alessia Sarai, dar familia şi prietenii îmi spun Ale. Am 14 ani şi sunt misionară împreună cu familia mea în Madagascar. Sunt fiica cea mare a lui Marcel şi Ioana Şaitiş. Motto-ul familiei noastre este: Ioan 20:21 „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi!”. Motto-ul meu personal este Neemia 8:10 „Nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră”, dar mie îmi place să îl spun în engleză. Nu am neapărat un pasaj Biblic preferat, dar cartea mea preferată din Biblie este Faptele Apostolilor. Suntem în Madagascar de opt ani.
2.Având în vedere cât de solicitantă e lucrarea unui misionar, implicit cât de ocupați și prinși în toate părțile sunt părinții tăi, cum percepi relația familiei tale, cu mama ta, cu tatăl tău, cu frații tăi? Când părinții tăi sunt plecați în „turnee” de evanghelizare îți este teamă pentru ei? Cum ești tu alături de părinți în aceste situații și cum le gestionezi?
De obicei avem părtăşie seara, după ce apune soarele, stăm împreună, cântăm, povestim din ceea ce am citit din Biblie, învăţăm, ne rugăm, iar în unele seri ne jucăm ceva împreună cu familia. Ne înţelegem bine în familie chiar dacă uneori nu îl înţelegem pe celălalt. Când mama sau tata sunt plecaţi în turnee de evanghelizare mă mai îngrijorez din când în când pentru ei, şi mă rog pentru ei, dar ştiu că Dumnezeu e în control şi că El are grijă de noi.
3.Ți-a fost greu să te desparți de România când ai plecat? Ți legătura cu prietenii pe care i-ai avut înainte de a pleca?
Atunci când am plecat din România am fost prea mică să-mi dau seama de anumite lucruri: aveam doar 6 ani. Mi-a fost dor de bunici şi de verişori: de familia lărgită, dar m-am obişnuit. Nu prea am putut ţine legătura cu prietenii mei din România, deoarece eram prea mici să avem telefoane pe atunci, dar ne-am văzut şi ne-am întâlnit în România, la biserică, la VBS, în tabere…
4. Cum a fost pentru tine adaptarea la o altă limbă, o altă cultură? Cât timp ți-a luat să-ți faci noi prieteni?
Atunci când ne-am mutat în Madagascar era destul de periculos să ieşi să-ţi cunoşti vecinii dacă nu cunoşteai limba sau dacă erai mai mic, aşa că nu am prea putut ieşi afară din casă. Dar aveam nişte vecini, Ben şi Jeremy, care veneau des pe la noi, ne-am împrietenit şi cum eu nu vorbeam malgaşă iar ei nu ştiau altă limbă, mai făceam semne, ca să ne înţelegem. O provocare mare a fost să mă adaptez la noua mea şcoală, unde toată lumea vorbea franceză: eu nu ştiam nici un cuvânt în franceză. Dar, Dumnezeu m-a binecuvântat, şi mi-a dat har, şi, în prima zi de şcoală, o fată, indiancă a cărei familie locuia în Madagascar de câteva generaţii, a venit şi a stat cu mine, şi, încetul cu încetul, ne-am împrietenit.
5. Cum arată o zi din viața ta? Ai un timp special pus deoparte pentru Dumnezeu? Cum îl organizezi?
De obicei mă trezesc la ora şase, şi stau să mă rog, citesc din Biblie şi uneori mai scriu cântări de laudă pentru Dumnezeu. Îmi place să mă rog când mă trezesc, apoi să citesc din Biblie, pentru că dimineaţa mintea mea e odihnită şi se poate concentra mai bine la ceea ce citesc. După aceea, mă pregătesc de şcoală şi mă duc în birou, unde încep orele. Eu învăţ online, în Franţa. Aşa că mă apuc de ore, am o pauză la prânz, şi îmi termin orele pe la patru, în general. După aceea, mai citesc, mă joc câte ceva cu Ruth şi Filip, şi îmi place să o ajut pe mama la bucătărie. Uneori mai cânt la pian. Seara avem în general părtășie.
6. Cum este implicarea ta în biserică? Este limba sau cultura o barieră în închinarea în biserică pentru tine? Care este aportul tău în biserica locală din câmpul de slujire?
Eu încă nu vorbesc limba malgaşă aşa că nu m-am putut implica în biserica locală până acum. Am învăţat într-o şcoală franceză şi vorbesc franceza dar puţini copii malgaşi ştiu să vorbească limba franceză. În schimb particip la întâlniri de tineret cu copii de misionari vorbitori de limba engleză.
7. Ai avut de la început o chemare specifică din partea Domnului, odată cu părinții tăi, sau Dumnezeu te-a chemat ulterior, văzând nevoile de pe câmpul de misiune? Cum ai primit chemarea?
Acum opt ani, când ne-am mutat în Madagascar nu aveam decât şase ani. Părinţi mei m-au întrebat dacă vreau să merg cu ei sau să rămân cu bunicii, dar eram prea mică să îmi dau seama, şi ca şi orice copil de şase ani, am vrut să rămân cu mama şi cu tata. Când am mai crescut am început să îmi doresc să fiu misionară în India, dar poate o să mă întorc în Madagascar, sau în România, încă nu prea ştiu, însă îmi doresc să fac voia Domnului.
8. Ce provocări ai întâmpinat la începutul slujirii tale? Dar acum?
În primi doi ani de misiune, am avut multe alergii din cauza alimentelor care erau diferite: nu am avut alergii de la un aliment anume. Deci mama a trebuit să fie foarte atentă la ce îmi dă să mănânc ca să nu mă îmbolnăvesc. De asemenea, din pricina climei tropicale, diferită din cea din România, am fost deseori răcită sau gripată. În misiune, am ajutat la proiectul Vestea bună, aproape la fiecare întâlnire, în special cu kraft-urile şi jocurile. Am ajutat şi la proiectul Didasko oferind ore de franceză copiilor malgaşi. De asemenea, am ajutat-o şi pe mama la proiectul medical atunci când îmi cerea ajutorul. De fiecare dată când Joy 4 Madagascar oferea pachete pentru copii malgaşi, noi (eu şi cu fraţii mei) ofeream din jucăriile şi hainele noastre pentru a fi dăruite acestor copilaşi. În ultimul an, am învăţat să lucrez editare foto şi audio pentru studio şi am început să îmi ajut părinţii pe partea de promovare. Editez scrisorile de informare, flash-urile, şi pregătesc diverse emisiuni radio.
9. Ai ceva de transmis susținătorilor familiei tale, și implicit, ai tăi?
Ştiu că mulţi fraţi şi surori din România şi Diaspora ne iubesc şi ne sunt alături în Madagascar. Pe această cale doresc să le mulţumesc pentru dragostea lor şi pentru sprijinul în rugăciune şi financiar: nu am fii aici fără ajutor lor. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să răsplătească tuturor celor implicaţi în Madagascar! Le mulţumesc pentru că îşi aruncă pâinea pe ape, dar ştiu că nu după multă vreme o vor găsi.