Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Matei 1:1
Biblia este o carte care abundă în prezentarea de genealogii.
La prima vedere, cea mai mare parte a acestor pasaje par a fi inutile pentru cititor. Greu am putea contabiliza un beneficiu spiritual. Încă nu am întâlnit vreun credincios care după ce a lecturat primele nouă capitole din 1 Cronici să fi fost atât de extaziat încât să-și fi propus memorarea textului respectiv pentru a putea apela la el în vremuri de restriște. Nu am auzit încă niciun copilaș recitând la biserică, duminica dimineața, Genesa 10. Și din câte știu, nu a fost compus până acum niciun imn creștin înălțător inspirat din Luca 3:23-38.
Chiar și eu, până în urmă cu câțiva ani, în demersurile mele de a citi Biblia cel puțin o dată pe an, săream peste multe dintre aceste pasaje, aparent fără substanță.
Și totuși…
Dacă Biblia este cuvântul lui Dumnezeu înseamnă că niciun pasaj nu este întâmplător acolo. Toată Scriptura este inspirată de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Inclusiv textele genealogice.
Această convingere m-a determinat să citesc cu mai multă atenție și uneori chiar rostesc cu voce tare, ca să le și aud, toate numele din listele genealogice. Și ceva s-a întâmplat cu mine în ultimii ani. Am o altă perspectivă cu privire la aceste texte de contabilitate nominală.
Genealogiile îmi comunică înainte de toate faptul că pentru Dumnezeu fiecare nume este important și că El le cunoaște pe toate. Chiar și miliardelor de stele El le-a dat nume și, dacă e cazul, le cheamă pe toate, pe nume (Psalmul 147:4; Isaia 40:26). Înainte ca noi, părinții, să căutăm cele mai neobișnuite, speciale și unice nume pentru copiii noștri, ele erau deja scrise în Cartea vieții. Numele tuturor oamenilor care au trăit vreodată pe pământ au fost scrise în această carte. Ele sunt șterse doar atunci când purtătorul numelui respectiv a decis să respingă definitiv oferta de salvare a lui Dumnezeu (Apocalipsa 3:5).
Mai apoi, frânturile aparent plicticoase de texte genealogice îmi reamintesc și că numele meu este scris acolo și că trebuie să am grijă să rămână acolo. Îmi spun că numele celor dragi sunt acolo, în Carte, ca să mă rog pentru ei pentru a le rămâne neșterse. Genealogiile mă motivează să rostesc nume, când mă rog și mijlocesc, chiar dacă știu mai multe sau mai puține detalii despre cei pentru care mă rog.
„Doamne lasă numele Irinei, Irisei și Leei în Carte! Lasă numele lui Tibi, al lui Paul, al lui Albert, al lui Oscar, al Evei să rămână veșnic scrise în Cartea vieții. Nu le șterge niciodată!”
Genealogiile îmi mai spun apoi cine sunt purtătorii de nume și de unde vin ei. Pentru locuitorii Orientului era mai important cine este cineva, decât ce face sau ce știe. Pentru occidentali (priviți un CV!), din păcate, este mai important ce face sau ce știe un om decât cine sau ce este. Uităm adesea că ceea ce suntem determină ceea ce facem.
Așa că autorii Bibliei mă duc prin tunelul timpului, cu multe secole în urmă, să-mi descopere cine este și de unde vine o anumită persoană. Descopăr uimit cum anumite trăsături comportamentale și de caracter străbat secolele prin linia genealogică a unui anumit personaj. Descopăr fascinat cum o anumită zestre spirituală primită este păstrată cu sfințenie și lăsată apoi moștenire generațiilor care vin.
Noul Testament începe și el cu o genealogie – Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Mă surprinde această genealogie! Spre deosebire de altele unde, într-un șir de sute de nume, nu este pomenită nicio femeie, aici apar menționate numele a cinci femei. Mai uimitor este faptul că în afară de Maria, mama Domnului, care este evreică din seminția lui David, toate celelalte vin dintre neamuri. Tamar este canaanită și intră în această unică genealogie în urma unui incest. Rahav este și ea canaanită, iar stilul ei de viață înainte de salvare nu era deloc onorabil. Cu toate acestea „își face loc” în genealogie. Rut, o femeie absolut remarcabilă datorită credincioșiei, smereniei și perseverenței ei a fost totuși o moabită. Despre moabiți se spunea că nu au voie să „intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecelea neam, pe vecie” (Deuteronom 23:3). Cu toate acestea este introdusă și ea în această specială genealogie. Batșeba a fost foarte probabil, asemenea soțului ei, Urie, o hitită – urmașa unui popor viteaz care întemeiase un mare imperiu pe teritoriul Turciei de azi. Totuși, a intrat în genealogia de care amintesc aici nu în urma unor fapte de vitejie, ci în urma unei relații scandaloase și rușinoase cu regele David.
Oare de ce Matei a insistat să menționeze aceste adevăruri deloc elegante? Chiar și fără ele, Isus, fiul Mariei, era destul de contestat de către contemporani și nu numai.
Cred că aceste accente nominale din genealogie erau absolut necesare pentru a ne comunica nouă, tuturor cititorilor, din toate timpurile, în stil oriental, cine este Isus…
Într-adevăr, după trup, El este fiul lui David și al lui Avraam. În același timp, genealogia Lui ne comunică faptul că El este mai mult de atât. El este al nostru, al întregii umanități. El apare din spuma acestui amestec complex de personalități care provin din rase și din popoare atât de diferite. El este țesut din firul lung al multor generații de bărbați și de femei, unii având caractere puternice, alții labile, unii cu standarde morale înalte, alții cu comportamente discutabile, unii educați, alții analfabeți. Rădăcinile lui pătrund adânc și se hrănesc nu doar din noblețea frământatei dinastii regale a lui David, dar și din serenitatea familiilor patriarhale care își pășteau oile în Cornul fertil al Orientului apropiat.
Isus este al doilea Adam, venit nu doar din cer, ci într-o deplină măsură și din această inepuizabilă zestre genetică a lumii, pentru a deveni Fiul Omului, răscumpărătorul umanității căzute.
Genealogiile scrise în Evanghelii se sfârșesc cu El.
Undeva însă, în acea Carte a vieții, există sute de milioane de nume scrise și după El. Printre ele și numele noastre. Credința în El ne așează și pe noi în acel șir lung de bărbați și de femei care au devenit „sămânța” lui Avraam și sunt moștenitori ai Lui prin făgăduință (Galateni 3:29).
Gh. Rițișan
Decembrie 2020
Editorial apărut în revista Noi Frontiere, vol. XVII, nr. 6, noiembrie-decembrie 2020