George și Gerogiana slujesc într-o țară din Africa. Pe câmpul de misiune sunt împlicați de 25 de ani și sunt mulțumitori Domnului că în acest timp a fost cu ei și le-a binecuvântat mult munca, după cum vom observa și din mărturiile împărtășite cu noi mai jos.
Cu fiecare pacient ce ne trece pragul considerăm că avem parte de o întâlnire orchestrată divin, asta e ocazia lui/ei de a experimenta dragostea lui Dumnezeu pe lângă oferirea gratuită a celui mai bun tratament medical posibil.
Cea mai mare nevoie rămâne cea de rugăciune, vă mulțumim pentru că de-a lungul anilor ați fost alături de noi și vă rugăm ca atunci când Duhul Sfânt vă îndeamnă să ne pomeniți și pe noi în rugăciunile voastre.
Mai jos aveți și câteva mărturii a copiilor pe care-i slujim și a familiilor acestora.
Mărturia lui Abdoul*(19 ani)
„De îndată ce am auzit că există un spital unde piciorul meu poate fi tratat, am venit repede. Am așteptat o oportunitate ca aceasta de mulți ani”, spune Abdoul*.
El a căzut de pe un cal când avea 12 ani. „A fost atât de dureros și am crezut că voi muri pentru că mă durea peste tot. Nu dormeam noaptea, nici chiar analgezicele primite de la vraci nu mă ajutau. Vraciul m-a asigurat ca piciorul nu e fracturat și că totul va fi bine.”
Din păcate, vraciul a greșit și Abdoul* nu a fost bine. Piciorul i s-a umflat, în prima săptămână după accident și nu a putut merge.
„Pentru o lună nu am putut să stau în picioare. A trebuit să fiu ajutat mereu, însă nimeni nu m-a dus la spital. Eram vizitat în fiecare dimineață de către vraci”, își amintește el.
Abdoul* s-a chinuit să meargă fără sprijin și a trăit cu frica de a cădea din nou. Iar pe măsură ce inflamația s-a redus, picioarele au început să se deformeze în zona genunchilor. „Când ies afară, oamenii râd de mine spunând: „Uite cum merge.” Chiar dacă asta mă deranja, cu timpul, le-am spus tuturor acestor oameni că Dumnezeu știe și situația mea”, spune Abdoul*.
Într-o zi, Abdoul* a întâlnit o femeie care tocmai fusese tratată, ea avusese fanta labială. Această doamnă i-a spus că a văzut mulți oameni cu deformări ale picioarelor tratați la spitalul misionar. La sfătuit să facă o vizită pentru a-și putea trata piciorul.
„Mulțumită acestei femei, am venit la spitalul misionar și ceea ce m-a surprins este că nimeni nu mi-a cerut să plătesc nimic. Doamna mi-a spus că este gratuit, dar nu am fost convins. Mi-a spus: „Este o șansă pentru noi cei săraci și bolnavi. Sunteți o speranță pentru noi”, spune Abdoul* cu speranță în glas.
Când a sosit Abdoul*, s-a împrietenit repede cu unul dintre pacienții noștri, pe nume Gabi* (pseudonim), care l-a încurajat pe tot parcursul șederii sale. Dr. Urie* a efectuat o intervenție chirurgicală pe osul tibiei lui Abdoul* și a instalat un fixator extern pentru a-l menține în locul corect pe măsură ce se vindecă. Gabi* și alți prieteni l-au așteptat cu răbdare în salon în timpul operației și au fost gata să sărbătorească ieșirea lui din operație.
Pe măsură ce Abdoul* se vindecă, înțelegerea lui despre prietenia adevărată s-a schimbat și a învățat mai multe despre bunătatea lui Dumnezeu.
„Dumnezeu m-a întărit prin aceste tratamente de la spitalul misionar. Sunt liniștit că El are un plan pentru viața mea”, spune el. Împreună, schimbăm viețile tinerilor precum Abdoul*.
Mărturia lui Rashida* (11 ani)
„De când am început să cresc, picioarele mele au fost așa – deformate” spune Rashida* cu amărăciune în voce. „Rashida* s-a născut sănătoasă, dar când a început să crească, picioarele au început să se deformeze”, mărturisește mama ei. Rashida* a avut febră și a răcit când avea doi ani. Starea ei părea să se îmbunătățească, însă câteva zile mai târziu nu a putut să doarmă. Plângea în fiecare noapte spunând că o dor picioarele. Zile întregi a fost așa, fără vreo alinare. Atunci au început picioarele ei să se deformeze.
„În sat, oamenii ziceau că demonii mi-au prins picioarele și ceilalți copii râdeau de cum umblam. Uneori plângeam, alteori nu făceam nimic și îi lăsam să mă insulte” a spus Rashida*. A trecut mult timp de când toate astea au început să se întâmple și nu exista măcar o rază de speranță. Totuși, Dumnezeu este credincios și în disperarea noastră umană ne arată că există speranță și are un mod aparte de a insista.
Unul din partenerii spitalului a vizitat-o pe Rashida* și familia ei acasă și i-a sfătuit să o aducă la spitalul misionar. Mama ei a ezitat și nu a făcut nimic. Un an mai târziu „Dumnezeu a insistat”. Într-o zi, mama ei s-a întâlnit cu o altă pacientă a spitalului și mama acesteia în satul lor. Mama ei o știa pe pacientă că avusese picioarele deformate. Acum vedea că picioarele ei par mai drepte și că poate umbla mai bine. „Atunci am aflat că a fost tratată la spitalul misionar”. Mama pacientei le-a încurajat să meargă la spital că doctorii de acolo „vor face minuni”. Nu a mai așteptat și și-a adus fetița la spital. Acum mama Radei* e convinsă că poate fi vindecată la spital și că acesta e răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile lor.
Suntem mulțumitori că putem fi martori din nou, prin modul în care Dumnezeu îi conduce pe cei cu nevoi medicale spre spital. Unul din pacienții noștri actuali a fost folosit de Dumnezeu pentru a o conduce pe Rashida* la noi. Nu există coincidențe, imensa bunătate a lui Dumnezeu îi încurajează pe oameni să se încreadă în El pentru că la El vindecarea este posibilă!
Rashida* a zâmbit când prietena ei Nadia* (o altă pacientă a spitalului) a întrebat-o cine i-a aranjat părul. Rashida* i-a spus că sora ei mai mare a făcut-o și îi place mult. Amândouă au zâmbit cu bucurie. Rashida* s-a întors la spital pentru consult și schimbarea ghipsului. Este bine și deja merge acasă, unde așteaptă pentru următorul consult peste două luni. „În sat, nu mă opresc din rugăciune și cânt multe cântări despre Isus cu prietenii mei. Voi continua să fac asta acum că merg înapoi acasă.” a spus Rashida*. Rashida* are nevoie de rugăciunile noastre pentru recuperare completă.
*Numele utilizate sunt pseudonime. Țara de slujire este o țară musulmană din Africa în care există persecuții îndreptate asupra creștinilor. Pentru siguranța misionarilor, a lucrării și a pacienților menționați în text s-au folosit pseudonime.