„Mamă, azi noapte am visat un Om!”

Una dintre rugăciunile noastre frecvente ca lucrători este: Doamne, dă vise și vedenii!, conștienți fiind de faptul că întâlnirea cu El schimbă totul.

În contextul de aici au fost numeroase ocazii în care am auzit mărturii ale celor cărora viața le-a fost transformată în urma unui vis cu Domnul Isus. Mărturiile acestea ne-au făcut să ne întrebăm: oare câți sunt aceia care au avut un vis sau o vedenie cu Domnul Isus? Cu siguranță mai sunt persoane cărora Domnul Isus li s-a arătat. Cu siguranță rugăciunea aceasta specifică are mai multe răspunsuri decât ne putem imagina noi. Din mărturiile ascultate am aflat că majoritatea persoanelor au avut foarte multe întrebări cu privire la cine este Omul în alb care le-a apărut în vis. Cunoscând contextul restrictiv în care ne aflăm, am fost conștienți că unii nu au avut nici un creștin în jurul lor căruia să-i povestească visul și să-i adreseze întrebările lor.

Astfel întrebarea inițială a adus după ea o altă întrebare. Există oare vreo modalitate prin care am putea să adresăm întrebarea: „L-ai visat pe Omul în alb?” și să continuăm călătoria cu cei care doresc să pornească în descoperirea Adevărului?

Slavă Domnului că azi avem acces la megafoane virtuale. Așa că am întrebat și am fost uimiți de câte răspunsuri am primit. O bună parte din cei care ne-au contactat și-au arătat dorința de-a începe studierea Scripturii pentru a înțelege mai bine Cine este Cel care li s-a arătat în vis.

Una dintre mărturiile mele preferate este cea a unei fetițe de opt ani. Mama ei, cu care studiez Scriptura, mi-a povestit cum fetița a venit într-o dimineață la ea plângând. La început a fost îngrijorată, crezând că i s-a întâmplat ceva. Printre suspine, fetița a început să-i povestească:

„Mamă, azi noapte am visat un Om. Purta o haină albă strălucitoare și papuci de plajă. A venit la mine, m-a îmbrățișat și mi-a spus că mă iubește. Omul în alb mi-a spus că mă iubește! Isus mi-a spus că mă iubește! M-am trezit din somn îmbrățișând perna pentru că îmbrățișarea Lui a fost așa de reală!”

După ce mama ei mi-a povestit momentul, a vrut și fetița să-mi mai spună încă o dată. Bucuria din glasul ei când mi-a spus că Isus o iubește m-a emoționat până la lacrimi. Momentul a fost și mai emoționant pentru că aceasta este mărturia unei fetițe care nu și-a cunoscut niciodată tatăl, acesta decedând înainte de nașterea ei. Cel care este Tatăl orfanilor însă a poposit în visul ei ca să o asigure de dragostea Lui. Să îi spună El însuși că o iubește. Ce minunat e El! El se oprește în dreptul copiilor. Se oprește să aducă speranță, bucurie și mai ales salvare. Lăudat să fie Numele Lui!

„Și oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii sau ogoare pentru Numele Meu va primi însutit și va moșteni viaţa veșnică.” Matei 19:29

Și astăzi, cuvântul acesta aduce alinare celor care pentru numele Lui trebuie să lase case, copii, soți, familia extinsă. De curând, o doamnă ne-a împărtășit mărturia ei care poate fi rezumată în cuvintele versetului de mai sus. A avut întâlnirea proprie cu Omul în alb și Adevărul a făcut-o liberă. Familia însă, aflând, i-au cerut să-și reconsidere decizia, apelând la tot felul de amenințări. În final, văzând că ea este de neclintit, soțul a luat copiii și a plecat.

Această doamnă ne-a împărtășit momentele dificile pe care le-a îndurat de la momentul deciziei soțului. Ca mamă nu îi este ușor să fie departe de copiii ei și totuși ea ne spunea: „am venit înaintea Tatălui cu durerea mea și am aruncat grija pentru ei înaintea Lui. Singurul lucru pe care pot să-l fac acum este să mă rog pentru ei. Mă ajutați, vă rog, să studiez mai mult rugăciunea în Numele lui Isus și postul?”

Doar ea știe ce e în inima ei ca mamă și totuși, întâlnirea cu Isus și umblarea cu El au întărit-o în așa fel încât să poată să „arunce grija pentru copiii ei înaintea Tatălui”, știind că El se îngrijește de ei. Durerea provocată de despărțire nu a făcut-o să-și întoarcă fața de la Isus, ci dimpotrivă, vrea să cunoască în profunzime ce spune Biblia despre rugăciune și post.

Una dintre promisiunile Domnului Isus este că „El Își zidește Biserica”. Promisiunea vine cu o pecete și o asigurare: „și porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Matei 16:18b) Oameni din diferite triburi, popoare, națiuni declară și astăzi „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” și Biserica Lui crește. Iar declarația aceasta, așa cum Domnul Isus îi spunea lui Petru, nu este rostită „fiindcă carnea și sângele le-au descoperit lucrul acesta, ci pentru că Tatăl Nostru, care este în ceruri le face de cunoscut” (Matei 16: 17b) celor care Îl caută din toată inima. Biserica lui Hristos crește și se multiplică așa cum a promis și așa cum ne-a asigurat El. În timp de libertate, în timp de persecuții, de prigoană, de întrebări, El Își zidește Biserica și porțile Locuinței morților nu o vor birui! Amin!

Mariam*, Africa de Nord

*pseudonim

Sursa foto: Unsplash