„Ci voi veți primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.”
Faptele Apostolilor 1:8
Versetul citat mai sus include promisiunea că vom primi puterea de a fi martori a lui Hristos, promisiune de care este important să ne amintim la acest moment, când am răspuns chemării de a fi trimiși ca familie misionară într-o țară precum Liberia. De puterea Duhului Sfânt vom avea nevoie pentru a depăși orice obstacol din calea noastră. Chiar și mândria ar putea fi un obstacol. Din experiența mea (Christian), însă, am învățat că în Liberia nu ne putem baza doar pe educația dobândită, pe abilitățile personale sau pe puterea noastră, ci chiar avem nevoie de puterea și călăuzirea Duhului Sfânt, dar și de ajutorul fraților și surorilor în Hristos. Un alt obstacol ar putea fi frica. Sunt multe lucruri de care ne-am putea teme: boali, hoții, crime, accidente, functionari corupți sau atacuri demonice. Este o încurajare să știm că același Dumnezeu care ne-a însoțit în slujire până la căsătorie, a promis că nu ne va părăsi. Umpluți cu dragostea Sa, ne dăruim să-I fim martori neînfricați!
Devenind familia KopjarLogodna noastră a avut loc în Liberia, la data de 14 octombrie 2021. Detaliile importante despre cum Dumnezeu ne-a adus împreună, fotografii frumoase și înregistrarea video de la ceremonia căsătoriei noastre poate fi urmărită dând click pe următorul link:
Nunta a avut loc în România, la data de 30 aprilie 2022. Am văzut ca o mare binecuvântare faptul că alături de noi am putut avea părinții, familia extinsă, directorii celor două organizații de misiune din care facem parte, mulți slujitori din zona Dobrogei, câțiva colegi misionari din Africa, aproape toți studenții școlii de misiune și foarte mulți prieteni … de aproape și de departe.
Pentru că amândoi ne-am dedicat în anul 2006 să slujim misiunii lui Dumnezeu, am considerat că cea mai potrivită temă pentru nunta noastră este, “Let the nations give glory to God!” Biserica a fost decorată cu steaguri, timpul de închinare a fost consistent, iar noi am ales să participăm activ la ceremonia noastră, cântând, ca mire și mireasă, o cântare inspirată din Psalmul 34.
De asemenea, cu inimi deschise, am primit fiecare mesaj proclamat și fiecare rugăciune înălțată de către slujitorii invitați să ne oficieze slujba de căsătorie. Din 30 aprilie, celebrăm zilnic faptul că ceea ce ce ne-a adus împreună este dragostea noastră pentru Dumnezeu, dragostea noastră pentru națiuni și dragostea pe care o avem unul pentru celălalt.
Un timp de ședere în Europa
Am considerat că este înțelept ca în primele șase luni de la nuntă să nu ne mutăm pe câmpul de misiune din Africa, ci să rămânem în Europa, să dezvoltăm relația noastră și să așezăm o temelie puternică pentru căsnicia noastră. În acest timp, Ina continuă să slujească în rolul de director executiv la Centrul Român de Studii Transculturale (CRST). Pentru ea, aceasta este o perioadă de tranziție la nivel de conducere, iar încheierea acestui capitol de slujire va avea loc în luna octombrie. În acest timp Christian s-a alăturat Inei în câteva activități.
În ziua de 11 iunie am participat împreună la festivitatea de absolvire a promoției 2020-2022. Suntem bucuroși pentru că una dintre absolvente, începând cu luna august, este implicată în slujirea din Maroc, devenind astfel colegă de misiune în Africa. În ziua absolvirii, Christian, având cea mai bogată experiență ca și misionar transcultural, a fost invitat să adreseze un gând de încurajare pentru părinții absolvenților și să se roage pentru ei, să fie plini de pace și nădejde, pe măsură ce fiii și fiicele lor vor pleca în misiune.
În timpul vacanței de vară am putut călători spre Germania, patria natală a lui Christian, unde am stat patru săptămâni. Am participat la un eveniment de familie, am vizitat unii prieteni și câteva biserici care au dorit să ne cunoască în noua formulă, dar și alte persoane noi, care au arătat un interes pentru slujirea pe care o vom face în Africa. Din 25 iulie ne-am întors la Constanța, unde vom locui până spre finalul lunii octombrie.
Viziunea noastră pentru Liberia
Christian a slujit cu Tineri Pentru Misiune (TPM) în Liberia deja de 10 ani … și încă este mult de lucru. Domnul a pus pe inima noastră tinerii din Liberia, care sunt precum „oile fără păstor.” Mulți au traume cauzate de războiul civil, iar nevoia lor este de învățătură sănătoasă și de ghidare pentru a deveni creștini maturi, chiar lideri, care să contribuie la creșterea Împărăției lui Dumnezeu în Liberia. Pentru că este chiar directorul bazei de misiune TPM, Christian știe că întreaga echipă așteaptă ca Ina să îndeplinească rolul de „mamă” pentru baza de misiune. Plănuim să continuăm derularea Școlii de Ucenicie (DTS) în fiecare an și să fim învățători și părinți spirituali pentru tinerii studenți, aflați la primii pași pe calea credinței. Pentru că vor fi multe oportunități de slujire pentru amândoi, avem nevoie de înțelepciune divină pentru a discerne ce sarcini să ne asumăm.
Agențiile de misiune prin care vom pleca și o responsabilitate de slujire particulară
Pe 30 mai, la o lună de la nuntă, am avut interviul de acreditare cu liderii Agenției Penticostale de Misiune Externă (APME). Aceasta a fost o oportunitate pentru Consiliul Director să îl cunoască mai bine pe Christian, dar și pentru APME să dezvolte un parteneriat de lucrare cu Kontaktmission, agenția de misiune din Germania prin care Christian este trimis. Înțelegând experiența bogată pe care Christian o are ca și misionar în Africa și cunoscând darul de conducere al Inei, ca și relația apropiată pe care ea o are cu absolvenții CRST, Consiliul Director al APME a extins familiei noastre invitația de a sluji ca și Coordonatori Regionali pentru misionarii APME din Africa. Inițial am privit cu ezitare propunerea, pentru că acest rol vine cu responsabilități mari, multe ore de lucru și câteva călătorii pe an. Dar, după ce ne-am rugat, am primit confirmarea că acesta este un rol unic, prin care de fapt se vor împlini viziuni și profeții pe care Domnul ni le-a dat fiecăruia dintre noi, în ultima decadă.
Fiind de curând acreditați, una dintre responsabilitățile actuale este să ne strângem fondurile pentru lucrare și susținătorii în rugăciune care să ne fie alături în timpul slujirii din Liberia. În timpul scurt până la plecare încercăm să vizităm biserici și prieteni cărora se le împărtășim chemarea noastră și visul ce îl avem pentru Africa.
Lucruri necesare la început de drum!
Până acum Ina a fost susținută financiar prin CRST, iar Christian a primit donații, cât să îi acopere cheltuielile ce le-a avut ca și tânăr necăsătorit. Însă, ca și familie, nu va fi potrivit să trăim așa cum Christian a experimentat viața în Africa: a închiriat un dormitor mic la baza de misiune, a folosit baia și bucătăria cu ceilalți colegi și studenți, iar când a trebuit să călătorească, a luat motocicleta ca și taxi.
Pe lângă cheltuielile lunare, la mutarea noastră în Liberia ne rugăm ca Domnul să ne pregătească o mașină și un apartament pe care să îl închiriem. Ce-i drept, viața în Liberia nu este ieftină. Chiar și zborurile, vizele și permisele de ședere vin cu cheltuieli serioase. Dar avem încredere în Dumnezeul nostru credincios. Și nădăjduim că mulți dintre dumneavoastră ne veți fi alături pe acest drum nou, chiar și prin sprijin financiar. Christian va fi în continuare angajat doar prin Kontaktmission în Germania, iar din octombrie, Ina va fi angajată doar prin APME.
Motive de rugăciune pentru acum și pentru viitor
În acest nou anotimp al căsătoriei ne dăm seama că este mai greu să fii disciplinat și sârguincios în toate domeniile vieții. Rugați-vă pentru noi să menținem prioritar în fiecare zi, timpul de părtășie cu Domnul și să învățăm să dezvoltăm un echilibru bun între sarcinile de slujire și timpul pentru noi doi.
Începând cu 01 august am preluat coordonarea celor 27 de misionari APME care slujesc în 10 țări diferite din Africa. Avem nevoie de multă înțelepciune în a sluji fiecărui misionar, cu provocările diferite de la o țară la alta.
Suntem în căutare de parteneri în rugăciune care își pot lua angajamentul să se roage pentru noi în fiecare zi, cel puțin pentru primul an în misiune. Dacă Domnul vă călăuzește să mijlociți pentru noi în acest mod, vă rugăm să ne contactați, la numărul: +40 741 166 309
De asemenea, îi cerem Domnului susținători financiari pe termen lung care să faciliteze slujirea noastră în Africa pe termen lung. Dacă simțiți îndemnul să dăruiți pentru lucrarea noastră fie și 10 lei pe lună (sau mai mult), vă rugăm să ne spuneți și vă vom asista cu alte detalii.
Rugați-vă ca vizele și permisele de ședere să ne fie eliberate la timp și nici un alt factor, nici chiar restricțiile pandemice, să nu împiedice intrarea noastră în Liberia în această toamnă.
Vă mulțumim din inimă!
Chistian și Ina