Grupul etnic: Albanezi

girl, albania, traditional

STARE: minim atinși cu Evanghelia

LIMBA: albaneză

Noul Testament: tradus

EVANGHELICI: 0,58%

Descriere:

Albania e o țară cu multe regiuni izolate, ceea ce a produs o varietate de stiluri de viață de-a lungul timpului. Acest lucru s-a schimbat după ce a început regimul comunist în 1944, când s-au înființat ferme comunitare uriașe, iar educația a devenit obligatorie. Astăzi, mai mult de o treime din populația Albaniei trăiește în orașe. Prăbușirea regimului comunist în 1991 a adus numeroase schimbări traumatizante și rapide în Albania, lăsând poporul într-o criză de identitate. Răniți, furioși și confuzi, albanezii se luptă acum să-și găsească identitatea într-o țară considerată a fi cea mai săracă și mai puțin dezvoltată din Europa.

 

Crezuri, nevoi:

În 1967, Albania s-a declarat primul stat ateist din lume, închizându-și granițele pentru orice influență din partea lumii exterioare. Odată cu căderea regimului comunist în 1990, rata criminalității din Albania a început să crească, fapt ce a cauzat permiterea practicilor religioase ca antidot împotriva valului infracţional. Musulmanii din Orientul Mijlociu încearcă acum să câștige Albania prin trimiterea de misionari, furnizarea de ajutor financiar și construirea de moschei. Astăzi, musulmanii, alături de catolicii din nordul Albaniei și ortodocșii din sudul Albaniei, fac presiuni pentru o legislație mai restrictivă care să țină departe alte religii - cum ar fi protestantismul, care e considerat non-albanez.

Localizare:

Motive de rugăciune:

  • Să ne rugăm ca Domnul să dea înțelepciune agențiilor de misiune care lucrează în prezent în evanghelizarea albanezilor.
  • Să ne rugăm pentru lucrători care să meargă în Albania și să împărtășească Vestea Bună; să ne rugăm să nu fie adoptate restricţii cu privire la predicarea Evangheliei.
  • Să ne rugăm ca Dumnezeu să folosească numărul mic de credincioși albanezi pentru a împărtăși dragostea lui Hristos cu propriul lor popor. Domnul să ridice biserici locale puternice în Albania.

Sursă: https://joshuaproject.net/people_groups/11880/AL