Mărturie Madagascar
Duminică dimineață, imediat după predica, pastorul Amy a ieșit în față și a îndemnat biserica, să se roage, dar chiar înainte de a începe rugăciunea, de afară au început să se audă țipete. Chiar lângă ușa bisericii se afla o femeie chinuită de duhuri necurate. Ea a fost adusă la biserică de cineva din familia ei, care frecventează micuța biserică. Împreună cu ea a venit soțul și copilul ei!
Femeia nu a călcat până atunci pragul bisericii pentru că duhurile necurate nu o lăsau. Familia a venit pregătită să renunțe la „fanafody Gasy”, medicamentele malgașe primite de la vraci. Au adus o pungă cu un fel de praf și au zis că sunt gata să le ardă ca să scape de ele și să fie eliberați.
Am început să ne rugăm pentru ea împreună cu pastorul bisericii și cu mai mulți frați și surori care o țineau pe femeie deoarece se zvârcolea din cauză că era tare chinuită. În timp ce ne rugam, femeia a dat să vomită de câteva ori, după care s-a liniștit. După ce s-a liniștit a vrut să intre în biserică, dar încă nu era complet eliberată. Totuși, duhul care nu o lăsa să intre în biserică a plecat în timp ce femeia dădea să vomite.
În biserică am vrut să ne rugăm din nou pentru ea și să cerem eliberare completă și umplerea cu Duhul Sfânt. Când pastorul Amy s-a uitat la ea și i-a vorbit direct, fața femeii s-a schimonosit din nou, iar ochii i s-au mărit și a căzut la pământ, ca moartă, însă când și-a revenit puțin, pastorul Amy i-a spus să rostească numele Isus, și ea a reușit să rostească, însă când pastorul Amy i-a zis: „spune Isus, tu ești Domnul meu”, duhul rău a zis „eu nu fac asta, nu vreau să spun asta”. În final, femeia și-a mărturisit credința în Isus și a fost eliberată. A fost așa de fericită când am plecat de la biserică, încât fața îi radia de fericire!
La finalul bisericii am discutat atât cu pastorul bisericii cât și cu ei. Soțul ei a făcut primul pas împreună cu femeia și au adus „fanafody gasy” ca să fie arse, femeia l-a primit pe Isus ca Domn, și a fost eliberată, dar soțul nu a făcut încă pasul de a-L primi pe Domnul Isus în inimă. L-am încurajat și L-am îndemnat pe pastor să continue să se roage pentru ca femeia să fie botezată cu Duhul Sfânt. Mă refer la o rupere clară a relațiilor animiste, la o dedicare completă pentru Dumnezeu și la o umplere cât mai mare cu Duhul Sfânt care implică și vorbirea în limbi. Apoi mă refer la o implicare tot mai mare a acestor oameni în Împărăția lui Dumnezeu pentru aducerea la neprihănire a altor oameni legați în întuneric de cel rău. Asta îmi doresc să văd pentru toți care vin la Hristos! Este nevoie de un proces de ucenicie după eliberare și l-am încurajat pe pastor în acest fel să lucreze cu oamenii.
Florin și Alina Popa, misionari în Madagascar
Mărturie Bulgaria
Ayse este o turcoaică de 36 de ani care are doi copii și care ales să mărturisească credința ei în apa botezului. Ne bucurăm și mulțumim Domnului pentru ea. Ayse a fost musulmană practicantă, dar care se simțea neîmplinită și avea un gol în inimă, cu toate că în fiecare zi citea Coranul și se ruga de cinci ori pe zi. De fiecare dată când vorbea cu una dintre surorile ei, care Îl cunoștea pe Domnul Isus, aceasta o îndemna să se roage lui Dumnezeu, în Numele Domnului Isus. Ayse spunea că este imposibil să o facă deoarece este musulmană. Într-o zi, a avut o vedenie în care a apărut Domnul Isus și i-a răspuns la unele întrebări pe care le avea de ani de zile. După această vedenie, viața ei s-a schimbat și a început să citească Noul Testament. Domnul a umplut golul din inima ei, iar ea a hotărât să-și mărturisească credința în Domnul Isus și în apa botezului. La botezul ei au fost prezenți trei prieteni de-ai ei, doi musulmani egipteni și un armean care au avut ocazia să audă Evanghelia.
Vă rugăm să o susțineți în rugăciune pe Ayse, deoarece soțul ei este un musulman practicant și nu știe că ea a devenit creștină. Domnul să aducă mântuire și în viața soțului ei și să îi folosească mai apoi pentru mântuirea altor musulmani.
În luna iunie, 4 musulmani care au început să partcipe la programele bisericii, au hotărât să facă legământ în apa botezului. Biserica s-a bucurat pentru decizia lor, pentru că astfel Împărăția Domnului crește. Acesta este și unul din motivele pentru care noi slujim Domnului. Acești frați când au luat decizia să-L urmeze pe Domnul, fiecare dintre ei a avut experiența sa personală cu Domnul. Unii au fost vindecați de Domnul, iar alții au avut vise cu Domnul. Fratele mai în vârstă, Mâstâk, se ruga în taină să aibă și el experiențe cu Domnul, auzind mărturiile celorlalți 3 care urmau să-l mărturisească pe Domnul în apa botezului. Cu două săptămâni înainte de botez a mers la aeroport să-l ia pe unul din fii lui. La întoarcere, fiind cu încă 5 membri din familie în mașină, în timp ce conducea cu 150 km/h, , pe autostradă, i-a zburat roata din dreapta, față. El a strigat la Domnul Isus și dintr-o dată a simțit că cineva i-a pus mâna pe volan și după câteva sute de metri, fără ca mașina să se ducă în stânga sau dreapta s-a oprit pe banda de urgență. Toți cei din mașină au fost șocați de puterea Domnului. La biserică a mărturisit plângând experiența avută cu Domnul. A fost foarte nerăbdător să se boteze. Acum mărturisește prietenilor despre dragostea Domnului Isus și experiența avută cu El.
Nicu și Elena Sima, misionari în Bulgaria
Mărturii din Grecia
Hamid este în jurul vârstei de 50 de ani. El se află de 3 ani și jumătate în Grecia, iar soția și copiii au rămas în țară. A venit la întâlnirea de evanghelizare invitat de către un prieten de-al său care și el la rândul lui vine de curând la adunare. În timpul predicării Evangheliei, a simțit că Domnul îi vorbește special inimii sale și a înțeles că Domnezeu îl cheamă să-L urmeze. La timpul de rugăciune, a vrut să iese în față, să îl primească pe Domnul Isus în inimă, dar nu putea pentru că o durere mare în piept îl ținea, încât abia mai putea vorbi. Cu greu a rostit o o rugăciune. Dar după ce L-a chemat pe Isus, o transpirație abundentă l-a cuprins din cap până-n picioare, durerea a dispărut și atunci a fost eliberat. Acesta a fost momentul în care a realizat că Isus este Dumnezeu cu adevărat. L-a primit pe El ca Domnul și Mântuitor al vieții lui și acum caută mai mult Cuvântul Domnului și părtășia cu alți creștini. Acasă, în Iran are un fiu tânăr căruia din cauza stresului și a greutăților, i-a căzut tot părul de pe cap, cât și sprâncenele. Hamid își dorește ca și fiul său să îl întâlnească pe Isus. Urmează să avem o întâlnire pe Skype cu el. Domnul să se atingă și de acest fiu și de întreaga lui familie să fie mântuiți!
Asad și familia sa au ajuns de câteva săptămâni în Grecia. Pe când erau încă în Iran, Asad a fost dependent de droguri grele pentru mulți ani. Un prieten l-a pus în contact cu un grup de narcotici anonimi și aici a auzit prima data despre Domnul și a reușit să scape de dependență. Dar încă nu îl primise pe Isus în viața sa ca Domn și Mântuitor. Când a ajuns în adunare a auzit mesajul Evangheliei și la timpul de rugăciune a început să tușească și a simțit cum ceva, iese din el și o mare pace și bucurie i-a cuprins inima. Soția sa trece prin depresie, iar singurul loc unde primește liniște, pace și bucurie este în adunare. La rugăciune, Asad împreună cu soția și fiul lor mai mare (10 ani) l-au primit pe Domnul.
Iliya, prietenul care l-a invitat pe Hamid la evanghelizare, cu o săptămână înainte a experimentat el însuși puterea Domnului. Începuse să participe la programele biserici de vreo 2-3 săptămâni, însă se lupta din greu în timp ce se predica Cuvântul să nu adoarmă, încât cu greu își putea ține ochii deschiși! Dar în duminica de dinaintea evanghelizării, în timpul rugăciunii de final, dintr-o dată a simțit cum ceva iese din el, și din acea clipă starea de somnolență a dispărut și s-a simțit foarte treaz.
Coco și F. Shafaati, misionari în Grecia