Satul Anosy este situat chiar lângă apă și foarte mulți oameni se îmbolnăvesc de malarie. Cu ocazia ultimei vizite pe care am făcut-o acolo, mai bine de 13 adulți și copii au primit tratament pentru malarie. De asemenea, foarte mulți copii sunt subnutriți din cauză că hrana nu este îndeajuns, în special în familiile cu mai mulți copii.
Aici au beneficiat de consultație și tratament gratuit 112 oameni. Deși la un moment dat am simțit oboseala din plin, chiar mă gândeam să încheiem mai repede, m-am întrebat câți din acești oameni ar fi purtat o suferință o vreme îndelungată sau unii copii ar fi ajuns într-o stare foarte gravă, deoarece nu toți rezistă malariei fără tratamentul necesar; însă prezența noastră acolo a făcut o mare diferență pentru viețile oamenilor, ceea ce mă încurajează să continui această lucrare ori de câte ori am ocazia.
Pe lângă tratament pentru trup, oamenii au primit „tratament” și pentru suflet, prin resursele audio care au fost difuzate pe tot parcursul șederii noastre acolo și prin pastorii locali care ne-au însoțit și au transmis Cuvântul. Sunt recunoscătoare tuturor celor care susțin acest proiect medical și sunt convinsă că răsplata vă va fi mare!
Denisa Moldovan