Marius și Margareta slujesc printre triburile din nord-vestul Ugandei, din 2016. Îi sunt recunoscători lui Dumnezeu pentru faptul că, prin puterea și călăuzirea Sa, pot duce tot mai departe Vestea Bună la cei pierduți, prin diferitele proiecte în care sunt implicați.
Construirea bisericii și a unui dispensar în Lumara și a unei școli în satul Panduru
„Domnul a fost bun și a binecuvântat lucrarea noastră. În prima parte a acestui an, împreună cu o echipă de la Biserica Bethel din Linz, Austria, condusă de fratele George Cojocariu, am continuat lucrarea de construcție a școlii primare din satul Panduru și a bisericii din satul Lumara, unde s-au montat grinzile și tabla pe acoperiș. Tot în Lumara am început și construcția unui dispensar medical împreună cu o echipă din județul Hunedoara, condusă de fratele Daniel Răducanu.
Echipa fratelui Răducanu, împreună cu o altă echipă venită din Deva, s-a implicat și în satul Oleni, în ajutorarea și evanghelizarea fiecărei familii. Au mers din casă în casă, au distribuit ajutoare și au oferit servicii medicale acestor oameni.
Și pentru că cel mai important este să fim mesageri și martori ai Domnului Isus printre aceste triburi, în această perioadă am organizat și un botez în apă, în satul Panduru.
Forarea de fântâni și ducerea Veștii Bune în patru sate
Am mai fost implicați și în forarea a patru noi fântâni de apă pentru oamenii din satele Lombe, Kijemero, Ewuata și Odianyadri. Ne rugăm ca Duhul Sfânt să cerceteze toate aceste comunități, de fiecare dată când mergem să le vorbim despre Dumnezeu și să le ducem Vestea Bună împreună cu cei de la Arua City Church (PAG Arua).
În fiecare sat unde am primit susținere pentru a ajuta diferite familii, am continuat să facem această lucrare atât de necesară familiilor defavorizate.
Echiparea liderilor locali
Și pentru că este o mare nevoie de lucrători locali care să se ocupe de credincioșii din satele în care avem biserici plantate, Domnul ne-a ajutat și am început să colaborăm cu „Ekklesia Bible College” din Statele Unite, divizia pentru Africa de Est, împreună cu fratele Gavril Costea, în vederea pregătirii de lideri locali prin cursuri online.
Ne dorim ca toți acești frați care se vor pregăti să cunoască mai mult din Cuvântul lui Dumnezeu și mai târziu să poată sluji în bisericile locale.
Vă binecuvântăm în numele Domnului Isus Hristos pentru tot sprijinul și implicarea dumneavostră în slujire, pentru a putea împreună să răspândim Evanghelia mântuirii printre toate triburile din West Nile în Uganda.
Fiți binecuvîntați și păziți de mâna puternică a lui Dumnezeu!”
Marius și Marga Brădean