De ce stați și vă uitați?

„Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer?

Acest Isus, care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru,

va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer.”

Faptele Apostolilor 1:11

Scriu acest editorial în ziua în care creștinii din România reflectează la un alt moment special din viața Mântuitorului, și anume, Înălțarea Lui la cer.

În narațiunea din Fapte, evanghelistul Luca introduce în scena înălțării două ființe angelice. Rolul emisarilor cerești este acela de a recapta și de a readuce pe pământ privirile ucenicilor pierdute în adâncimea cerului albastru: „De ce stați și vă uitați la cer?”

Evident, ucenicii erau și ei oameni. Trăirile emoționale prin care au fost purtați în ultimele cincizeci de zile au fost printre cele mai acute care puteau fi experimentate de cineva vreodată.

Situația din jurul lor se schimba într-un ritm amețitor. Mintea nu apuca să se acomodeze cu o realitate, că imediat o alta îi lua locul. Parcă era prea mult ceea ce se întâmpla cu ei în acel scurt interval de timp! Cum să nu rămână descumpăniți, perplecși, deconcertați?

Sigur, noi nu am fost martorii înălțării Domnului, dar suntem urmașii celor care au rămas uluiți, cu ochii pironiți la cer. Și nouă, experiențele fericite ale vieții, dramele întâlnite sau circumstanțele în care ne aflăm la un moment dat ne pot fura ușor atenția și preocuparea.

Între înălțarea și revenirea Lui, noi creștinii, suntem mereu în primejdie de a pierde din vedere scopul existenței noastre. Fie suntem prea fascinați de cer, fie prea ancorați de pământ.

Așadar avem și noi nevoie, din când în când, de un duș rece: bărbați, femei, tineri, de ce stați și vă uitați la cer?

Cerul n-ar trebui să ne preocupe mai mult decât pământul.

Dacă ne uităm la planul lui Dumnezeu înțelegem foarte clar că El l-a făcut pe om să fie stăpân al pământului (Geneza 1:26). Doar păcatul a deteriorat acest mirific și fascinant complex care este planeta noastră și a distrus armonia de aici. Venirea Fiului și lucrarea Lui răscumpărătoare nu sunt altceva decât începutul unui proces restaurator care pornește cu omul și se va încheia cu înnoirea întregii creații. Locul slujirii noastre este pământul. Parohia noastră este lumea.

Dacă Ieremia îndemna robii iudei din Imperiul Babilonian să se roage pentru binele cetății unde au ajuns, pentru că fericirea lor atârna de fericirea ei (Ieremia 29:5-7), oare ca cetățeni planetari nu ar trebui să ne rugăm și să lucrăm pentru binele acestui loc unic din Univers, creat de Dumnezeu și în care El dorește să reașeze neprihănirea?

Cerul este un loc perfect și noi nu mai avem cum să îmbunătățim ceva acolo, dar aici, unde locuim acum, sunt foarte multe de făcut, iar Dumnezeu i-a ales pe copiii Lui să fie lucrători împreună cu El pentru a schimba fața acestei planete. Oare nu ne-a îndemnat Isus să ne rugăm: „…facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ” (Matei 6:10)?

Ceea ce avem noi de făcut pe pământ, până la revenirea Lui, ar trebui să ne preocupe mai mult decât ceea ce face El acum, în cer, pentru noi.

Discutăm, teologizăm uneori prea mult cu privire la lucrarea Lui din cer. Vreau să vă asigur că, așa cum lucrarea Domnului Isus pe pământ a fost perfectă și acceptată de Tatăl, putem fi siguri că și lucrarea Lui din cer, de ispășire și mijlocire, este perfectă. „De aceea poate să și mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El…” (Evrei 7:25-26).

Așa că, întrebarea pe care trebuie să ne-o punem mereu și mereu ar trebui să fie: este El mulțumit de lucrarea noastră? Împlinim scopul pentru care El ne-a adus în creația Sa și ne-a mântuit?

Să rememorăm faptul că, în momentele de dinaintea înălțării, Domnul le-a spus ucenicilor Săi (și nouă): „…voi veți primi o putere când se va coborî Duhul Sfânt peste voi și îmi veți fi martori … până la marginile pământului” (Faptele Apostolilor 1:8).

Așadar, reflectând la înălțarea Domnului, ar trebui să ne întrebăm, ca biserică și credincioși: nu cumva stăm și ne complacem prea mult în nesfârșite și inutile visări, căutând un trai ușor și confortabil, în timp ce lumea la care ne-a trimis Mântuitorul piere fără să fi avut șansa de a auzi și de a vedea Evanghelia întrupată în urmașii Lui?

Pastorul Rick Warren spunea cu ceva timp în urmă: „Aștept o a doua reformă a bisericii. Cea dintâi, de acum 500 de ani, avea de-a face cu dogmele. Acum, e vorba de fapte. Miza nu e ceea ce crede, cât ceea ce face Biserica.”

Între înălțarea și revenirea Domnului, Biserica ar trebui să pună mai mult accentul pe o apologetică vizibilă, a faptelor bune, pentru ca oamenii „să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri” (Matei 5:16).