Școala de ucenicie: progres, protecție, mărturii!
Prin harul lui Dumnezeu, vineri, 23 februarie, am încheiat segmentul de instruire în sala de clasă, iar toți cei 11 studenți au finalizat cu bine toate cursurile. A fost o zi de sărbătoare, în care ne-am închinat Domnului prin laudă și mulțumire, fără să-I cerem nimic!
A doua zi, însă, am primit vestea dureroasă despre 11 misionari care și-au pierdut viața într-un tragic accident de mașină în Tanzania, toți fiind membri din organizația noastră, care are baze de misiune în foarte multe țări. A fost o zi de doliu, am plâns cu cei ce plâng și ne-am rugat pentru familiile îndurerate, în special pentru Baza de misiune YWAM (Youth With A Mission – Tineri pentru misiune) din Arusha, Tanzania, pentru că inclusiv directorul a murit în accident!
Ieri am organizat „o zi singur cu Dumnezeu,” petrecută în post, în rugăciune, în meditație, ascultând vocea Duhului Sfânt în timp ce pregătim studenții pentru slujirea practică.
Începând cu ziua de sâmbătă, studenții noștri vor călători în câteva zone din interiorul Liberiei, pentru a aplica pe teren ceea ce au învățat la cursuri. Vom fi și noi cu ei în două locații.
Vă cerem fierbinte să vă rugați împotriva duhului de frică. După accidentul din Tanzania și datorită faptului că și aici în Liberia au avut loc câteva accidente rutiere tragice în ultimele două luni vrăjmașul vrea să umbrească etapa ce ne stă înainte prin frică. De aceea, cerem să mijlociti pentru protecția Domnului în călătoriile ce ne stau înainte!
Calea către puritate și acțiune!
Aici în Liberia, Ziua Îndrăgostiților și Crăciunul par să fie zilele cu cel mai înalt grad de desfrânare. Din acest motiv, în lucrarea cu tinerii, colegii noștri consideră că este necesar să oferim alternative de a petrece aceste zile în sfințenie și bucurie. În 14 februarie tinerii din comunitatea noastră au fost invitați la un program intitulat „Calea către Puritate!” Amândoi am împărtășit Cuvântul lui Dumnezeu, motivând tinerii să întreprindă acțiuni specifice pentru a nu profana templul Duhului Sfânt. Vă cerem să vă rugați ca Dumnezeu să ridice în Liberia o generație de tineri cu inimă curată, care vor fugi de poftele tinereții și vor urmări dreptatea, credința, dragostea și pacea (2 Tim. 2:22).
Fructificăm orice ocazie de a vizita biserici împreună cu studenții și le oferim tinerilor noștri ocazia de mărturisi ceea ce a schimbat Dumnezeu în viața lor de când au început școala de ucenicie. Când predică, Christian încearcă să-i aducă pe credincioși la punctul de a lua hotărâri noi, pentru că observăm că petru mulți dintre ei mersul la biserică este un eveniment social și o cale de a primi binecuvântare. Le plac cântările, dar în biserici nu se acordă suficient timp Cuvântului. Așadar, rugați-vă ca piedicile ce stau în predicarea Cuvântului să fie înlăturate, pentru ca Evanghelia să aibă un curs liber către urechile, inimile și conștiința credincioșilor evanghelici din Liberia. Visăm la ziua în care credincioșii să devenă agenți ai transformării care vor implementa valorile biblice în toate sferele societății.
Rugăciune împotriva apăsării spirituale!
Începând cu luna ianuarie, experimentăm o apăsare spirituală constantă. Societatea Secretă Poro s-a mutat în pădurea din comunitatea noastră. Au amplasat chiar și acest panou pe marginea drumului, pentru a împiedica intrarea celor care nu sunt membri. Mulți băieți adolescenți au fost recrutați, chiar luați de la școală și inițiați în slujirea puterilor întunericului.
În fiecare dimineață, în jurul orei 6:00, cât este încă întuneric, încep să se închine diferitelor spirite prin incantații și bătăi la tobe. Auzim totul! Ne-am dezvoltat o strategie de a lupta în acest război spiritual. Ieri dimineață am auzit un om din vecinătate rugându-se cu voce tare, cerând lui Dumnezeu să distrugă lucrările vrăjmașului. Ne-am simțit încurajați să știm că nu suntem singurii care luptăm pe acest front.
Deși noi suntem în pace și experimentăm protecția lui Dumnezeu, putem identifica câteva lucruri care ne pun în gardă: ne confruntăm cu atacuri spirituale mai frecvente și cu presiuni emoționale ca niciodată.
Ne-am bucura să știm că și dumneavoastră veți mijloci cu noi, în timp ce Îi cerem cu stăruință lui Dumnezeu să elibereze comunitatea noastră de prezența acestei Societăți Poro și să elibereze copiii liberieni de legămintele pe care sunt forțați să le facă cu duhurile rele.
Cum să vă rugați pentru noi în timp ce continuăm să trăim în Liberia?
Vă rugăm să amintiți în rugăciune relația noastră cu proprietarii apartamentului unde locuim: în ultimele trei săptămâni am avut un sentiment puternic de exploatare. Curentul electric aici este furnizat prin panouri solare. Se pare că proprietarii au dezvoltat o afacere nouă cu electricitate, iar noi rămânem fără curent între 2 dimineața … și până când soarele este puternic pentru a reîncărca bateriile (în jurul orei 10 dimineața). Avem multe motive să ne mutăm din acest loc, dar nu prea multe opțiuni pentru un alt loc de închiriat! Nădăjduim că mâncarea și obiectele electrocasnice (frigider, congelator) nu se vor strica și ca Domnul să pregătească o soluție și la această problemă!
De asemenea, rugați-vă și pentru o mașină mai bună: când ne-am mutat aici ne-am cumpărat o mașină mică, conform cu resursele de care dispuneam. Totuși, în ultima lună mașina ni s-a stricat cam des, cerând reparație după reparație. Avem nevoie de o mașină mai bună pentru a călători și în unele locuri din interiorul Liberiei, unde drumurile sunt nisipoase, chiar rele, iar această mașină nu poate intra pe acele drumuri.
Nu în ultimul rând, mijlociți și pentru înviorarea și sănătatea noastră fizică: viața noastră este intensă și ne simțim împliniți, fiind ocupați cu lucruri foarte bune! Însă, simțim oboseală fizică, mai ales din cauza căldurii, a umidității ridicate și a nopților scurte și întrerupte! În ultimele două săptămâni, eu (Ina) m-am confruntat cu dureri lombare și pe piciorul stâng, asemănătoare cu simptome ce le-am avut în urmă cu nouă ani, pe fondul unui accident de mașină minor. Ar trebui să fac exerciții acasă, dar căldura face dificil acest lucru, iar contextul mă împiedică să ies la plimbări alerte, care îmi erau de ajutor în România. Am nevoie de atingerea vindecătoare a Domnului și de favoarea Sa pentru a planifica un pachet de fizioterapie când vom fi în România.
Vă mulțumim frumos!
Ina și Christian Kopjar