După o lungă perioadă de tranziție, timp în care ne-am rugat și am căutat un credincios local care să reprezinte biserica în fața localnicilor și a autorităților, căruia, la timpul potrivit, să-i putem încredința lucrarea de păstorire a bisericii, Dumnezeu a răspuns la rugăciuni mai presus de așteptările noastre.
În timp ce noi ne rugam, Dumnezeu vorbea unei familii care slujea în orașul E. să se întoarcă în I., pentru a-și ajuta familia lărgită, care în urma mărturiei lor au părăsit islamul și au îmbrățișat credința în Isus. În urma unor întâlniri și discuții am înțeles atât noi, cât și ei, că Dumnezeu dorește să se alăture bisericii K. M.. Prin urmare, Dumnezeu a împlinit nevoia unui lider local în biserică și nu doar atât, dar biserica a crescut numeric într-un mod semnificativ. A crescut semnificativ și numărul copiilor care participă duminica la adunările bisericii. Aceasta a atras cu sine nevoia anumitor schimbări în ceea ce privește spațiul pentru întâlniri.
Ne rugăm și căutăm cele mai bune opțiuni pentru a face spațiul mai încăpător sau Domnul să ne pregătească un spațiu mai larg, unde să putem avea în același timp, atât întâlnirile cu adulții, cât și cu două grupe de copii. Ne rugăm pentru identificarea și echiparea persoanelor potrivite pentru lucrarea cu copiii și adolescenții. În același timp ne rugăm pentru dezvoltarea și formarea sănătoasă a noilor echipe, de conducere și de slujire.
În luna mai am fost din nou într-o călătorie misionară în zona de nord-est a țării pentru a vizita contactele pe care le-am dezvoltat în ultimii ani, vizită care a culminat cu o mare sărbătoare, botezul lui Isaac*. A fost o mare bucurie pentru noi, să vedem secerișul primului nostru rod din acea zonă. În total sunt trei credincioși locali într-o regiune cu peste 760.000 de locuitori. Ne rugăm în continuare pentru Isaac*, pentru protecția lui și creșterea lui spirituală, cât și pentru influența lui creștină în familie și în cercul lui de prieteni, astfel încât și aceștia să-L cunoască pe Hristos.
La începutul lunii iulie (9-12), se apropie sărbătoarea islamică, Kurban Bayram, perioadă în care creștinii de aici au mai multe provocări, războiul spiritual este mai intens resimțit, prin urmare au nevoie de mai multă rugăciune.
Să ne rugăm deci, pentru protecția creștinilor localnici care suferă presiune din partea familiei să fie parte a acestor sărbători. Să ne rugăm în același timp pentru situația economică a țării, care scapă tot mai mult de sub control. Nu există locuri de muncă, oamenilor nu li se plătesc salariile din cauza prăbușirii monedei naționale, în timp ce prețurile cresc tot mai mult la elementele de bază, chiriile la locuințe au crescut cu peste 100% în ultimele 3 luni. Creștinii sunt tot mai mult discriminați din cauza credinței lor, fiind privați de ajutoare sociale (care oricum sunt precare) și le este foarte greu să găsească loc de muncă. Ne rugăm ca ei să-l experimenteze pe Dumnezeu tot mai mult, în toate domeniile vieții lor.
Noi, ca familie, deși a fost un sezon foarte solicitant și plin de provocări ne bucurăm de felul în care Dumnezeu lucrează și răspunde la rugăciuni. Suntem pe deplin încredințați că El ne întărește și va duce la bun sfârșit tot ceea ce a început în noi și în biserica Lui din această națiune. În același timp ne bucurăm de vizita fiicei noastre, care a terminat primul an de facultate și s-a întors în I. pentru a petrece vacanța alături de noi. Ne rugăm ca Dumnezeu să o întărească și să-i ofere odihnă în acest pelerinaj pe care îl are pe pământ. Pentru unii dintre noi este greu de înțeles ce înseamnă să fii doar un simplu turist în țara în care ai crescut, locul pe care îl numești „acasă”, să simți că nu aparții țării al cărei, cetățean ești și să nu te regăsești în țara în care ai plecat la studii. Aceasta este provocarea copiilor de misionari. Să ne rugăm pentru ei să înțeleagă pe deplin că locul lor este în inima lui Dumnezeu.
Motive de mulțumire și de rugăciune aferente acestei scrisori de informare:
- Mulțumim Domnului care a trimis la timpul potrivit familia de slujitori, în biserica K. M.
- În perioada următoare ne rugăm pentru formarea și dezvoltarea sănătoasă a echipelor, de conducere și de slujire, pentru identificarea și echiparea persoanelor potrivite pentru lucrarea cu copiii și adolescenții, precum și pentru un spațiu mai larg, unde să putem avea în același timp atât întâlnirile cu adulții cât și cu două grupe de copii.
- În Zonele Zero, ne rugăm pentru Isaac*, pentru protecția lui și creșterea lui spirituală, cât și pentru influența lui creștină în familie și în cercul lui de prieteni, astfel încât și aceștia să-L cunoască pe Hristos.
- Să luptăm în rugăciunile noastre pentru protecția creștinilor localnici care suferă presiune din partea familiei să fie parte a sărbătorilor islamice din 9-12 iulie. Să ne rugăm în același timp pentru situația economică a țării, care scapă tot mai mult de sub control. Ne rugăm ca ei să-l experimenteze pe Dumnezeu tot mai mult, în toate domeniile vieții lor.
- Vă invit, de asemenea să vă rugați împreună cu noi pentru Joy și pentru copiii misionarilor români ca Dumnezeu să-i întărească și să le ofere odihnă în pelerinajul lor pe pământ și să înțeleagă pe deplin că locul lor este în inima lui Dumnezeu.
Vă mulțumim pentru generozitatea și dedicarea de care dați dovadă în susținerea lucrării de misiune! Dumnezeu să vă răsplătească toate eforturile!
Victor, Priscila și Joy (pseudonime)