Deschiderea oficială a Școlii de Misiune din Madagascar

Suntem binecuvântați pentru a fi o binecuvântare! Domnul Isus a spus ucenicilor Săi: „Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii! Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui.” (Matei 9:37-38 VDC)

Acest verset a fost un laitmotiv pentru întreaga mea viață, începând de pe la vârsta de 9 ani. Dumnezeu ne-a ajutat să devenim misionari și de la început inima noastră a bătut pentru mobilizarea bisericii din Madagascar la Marele Seceriș! După 5 ani și câteva luni de misiune aici în Madagascar, ce bucurie extraordinară am avut marti, 8 ianuarie, să vedem cum ia ființă ȘCOALA DE MISIUNE din cadrul bisericii Assemblee de Dieu, care este parte din viziunea pe care o avem de la Dumnezeu pentru mobilizarea bisericii malgase la Marele Seceriș!

Mulți oameni au lucrat mult la acest proiect și încă mai lucrăm, și vrem să mulțumim tuturor partenerilor din România care au susținut în rugăciune și financiar lucrarea aceasta!

 

Avem 12 studenți, iar cursurile se vor desfășura pe perioada ianuarie – iunie 2024. Credem că fiecare profesor care va veni și va investi în viețile studenților va îmbogăți slujirea acestora și le va deschide noi perspective asupra lucrării în Împărăția lui Dumnezeu.

Mă bucur să văd cum ia ființă această școală de misiune, prin care Dumnezeu va lucra și va scoate lucrători la secerișul Lui!

Aceasta este o lucrare făcută în parteneriat cu:

  • Biserica Assemblee de Dieu din Madagascar, care își dorește să trimită misionari
  • Colegii misionari americani care cred din toată inima în această școală de misiune și ne încurajează mereu
  • APME – Agenția Penticostală de Misiune Externă, prin care suntem trimiși aici ca misionari
  • Voi toți cei care ne susțineți și vă rugați pentru noi! Vă mulțumim din toată inima pentru toată dăruirea! Dumnezeu să vă răsplătească din plin tuturor celor care ați dăruit pentru acest proiect! Vă rugăm să fiți alături de noi în continuare, și vă mulțumim!

Florin Popa (împreună cu familia), Madagascar