Săptămâna trecută a avut loc, la Varșovia, Consultarea PEF/PEM cu tema ”Keep God’s fire burning”. Au participat peste 150 de lideri de denominațiuni și agenții de misiune penticostale din 32 de țări europene.
Din partea APME, Ghiță Rițișan a prezentat un material legat de implicarea bisericii în rugăciunea pentru misiune, Mircea Deteșan și Betina Șerban au vorbit despre mobilizarea bisericii locale la misiune, iar Dumitrița M. a avut un mesaj motivațional legat de viitorul misiunii.
Dincolo de aceste intervenții, apreciate de ceilalți participanți, Consultarea PEF/PEM ne-a dat ocazia să ne întâlnim și să ne conectăm cu lideri europeni implicați în lucrarea de misiune. Ne unește în special viziunea de a ajunge la cât mai multe etnii neatinse cu Evanghelia.
Ne-am bucurat să ne întâlnim și cu liderii CCP: Ioan Filip – președinte; Simion Bumbar – secretar; Moise Ardelean – reprezentant al CCP în prezidiul PEF. Frații au participat la întâlnirile „Părtășiei Penticostale Europene”.