Rugăciune pentru misiune – 04 octombrie 2020

Daniel & Simona

Trimiși în lucrare de Biserica Penticostală Filadelfia din Suceava, Daniel și Simona slujesc ca misionari încă din anul 2011. Ambii provin din familii creștine și L-au primit pe Domnul în viața lor în adolescență. Chemarea la misiune au primit-o într-o perioadă în care se întrebau ce pot face mai mult pentru Dumnezeu, iar răspunsul a venit la conferința de misiune Romiscon, care s-a desfășurat în acel an în biserica din care fac parte. Cei doi sunt căsătoriți din 2008 și au trei copii: Timotei, Darius și Evelina. După o perioadă de slujire în Afganistan, din anul 2015 se află în Grecia, lucrând printre refugiați. Daniel coordonează și predă la un centru de formare a slujitorilor persani în vederea trimiterii lor în lucrare. De asemenea, a deschis un radio creștin pentru afgani, care este în prezent coordonat de o echipă națională. Simona le slujește femeilor paștune și altor refugiate prin întâlniri săptămânale în cadrul familial al casei. Dumnezeu a adus refugiații pe continentul nostru și este o oportunitate unică de a-i evangheliza, de a forma slujitori și de a planta biserici, cu viziunea ca într-o zi, prin ei, Afganistanul să primească Evanghelia. Misionarii consideră că Grecia este un loc strategic pentru lucrarea cu refugiații, fiind o cultură caldă și prima țară creștină pe care aceștia o întâlnesc. Oportunitățile de slujire sunt imense și este nevoie de noi lucrători și parteneri care să susțină constant creșterea rapidă a Împărăției lui Dumnezeu.

Motive de rugăciune:

• Pentru lucrătorii persani trimiși din Atena cu Evanghelia la conaționalii lor din diaspora sau țările de origine.

• Pentru lucrarea de radio și Centrul de instruire a slujitorilor persani care vor fi predate pentru a fi coordonate de credincioși locali.

• Pentru călăuzire proaspătă și direcția Domnului în ce privește lucrarea Domnului pentru următorii ani.

Proiectul România 100%

Etniile din România

Turcii 

Recensământul din 2002 – 32.098

Recensământul din 201127.698

Turcii din România sunt o minoritate etnică aflată în special în județul Constanța, dar și în județele Tulcea și București. 

În România ei au impact semnificativ în gastronomie: mâncărurile lor sunt apreciate de către români. 

De asemenea, sunt prezenți pe piața din România cu îmbrăcăminte și produse din piele pe care le importă din Turcia.

 

Motive de rugăciune:

  • Ne rugăm să se formeze o comunitate de turci creștini, biserici cu etnici turci, iar procentul acestora să fie mai mare de creștini practicanți decât de musulmani.
  • Ne rugăm ca Domnul să ridice slujitori dispuși să vestească Evanghelia printre turci.

Lasă un Răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.