„Argint și aur n-am; dar ce am îți dau: în Numele Lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te și umblă.” Fapte 3:6
„…să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea Satanei la Dumnezeu; și să primească, prin credința în Mine, iertarea de păcate și moștenirea împreună cu cei sfințiți.” Fapte 26:18
Editorialul de față mi-a fost inspirat de câteva articole de presă, care au apărut în aceste zile, cu privire la deznodământul unui gest de omenie pe care l-a făcut în urmă cu aproape un an cunoscutul sportiv român, Cătălin Moroșanu.
La începutul anului 2020, el a fost profund mișcat văzând fotografia unui tânăr de 22 de ani, Sergiu Ciobotariu, care, din cauza lipsurilor financiare a fost nevoit să plece spre Iași călare pe un cal pentru a-și vizita soția care tocmai născuse al treilea lor copil la maternitatea „Cuza Vodă”. Sergiu locuia împreună cu familia lui în condiții inumane, într-un ghetou aflat la 40 de kilometri de oraș.
Moroșanu, împreună cu mai mulți prieteni și cunoscuți, a strâns peste 42.000 de euro, le-a cumpărat o casă cu trei camere în localitatea Valea Ursului, comuna Miroslava și, pe deasupra, le-a donat și o sumă frumoasă de bani. Atunci, multă lume a fost încântată și impresionată de generozitatea celor care au ajutat familia Ciobotariu să iasă din sărăcia lucie și să pornească spre o viață un pic mai dulce.
În vara aceluiași an, Sergiu și-a cumpărat și un autoturism. Deși nu avea permis de conducere, a început să îl folosească până când a fost reținut de poliție și i s-a întocmit dosar penal. Din păcate, lucrurile nu s-au oprit aici. Zilele acestea, donatorii, dar și cititorii, au aflat cu stupoare și indignare încă un lucru neplăcut. Deși exista o clauză care împiedica înstrăinarea casei mai repede de 5 ani, Sergiu a găsit un tertip să vândă casa unor interlopi, și-a cumpărat încă o mașină și s-a reîntors în ghetoul de unde a fost scos, în urmă cu mai puțin de un an, prin mărinimia multor români.
Scriu aceste rânduri nu pentru a pune sub semnul întrebării valoarea și utilitatea faptelor de generozitate care se fac și nici pentru a accentua ingratitudinea acestui tânăr care a primit o șansă pentru el și familia lui, dar a dat cu piciorul în ea.
Ceea ce doresc să reamintesc aici este că problemele oamenilor sunt mult mai profunde decât credem noi, că nevoile lor cele mai mari nu sunt totdeauna cele care apar la suprafață și că banii nu sunt soluția universală pentru rezolvarea tuturor chestiunilor.
Poate tocmai de aceea, când Isus și-a trimis ucenicii în misiune le-a poruncit foarte clar să nu ia la brâiele lor nici aur, nici argint, nici aramă (Matei 10:9). Cred că El a pus această condiție nu doar pentru a testa încrederea lor în purtarea de grijă suverană a lui Dumnezeu, dar poate, mai mult, pentru a-i împiedica să apeleze prea ușor la ceea ce credem noi a fi remediul pentru toate problemele omului – banul.
La poarta Templului, cu numele „Frumoasă”, cerșetorul se aștepta să primească, evident, ceva bani. Și poate, dacă ar fi avut bani la brâu, Petru și Ioan ar fi aruncat un mărunțiș în poala cerșetorului și ar fi trecut mai departe să se închine. Fiind cu Isus, ucenicii au învățat și au înțeles că omul căzut, frânt, bolnav, încătușat nu poate fi restaurat doar cu bani. El trebuie să aibă parte mai întâi de iubire, de iertare, de mântuire, de vindecare și abia apoi, dacă mai este nevoie, de bani. Au învățat că este necesară înnoirea minții mai întâi. Doar aceasta poate duce la schimbarea valorilor, la resetarea priorităților și în final la un comportament și o viață de calitate. Dacă mintea și inima nu sunt înnoite, oricât de mulți bani ar primi oamenii, până la urmă cei mai mulți dintre ei se vor reîntoarce în ghetou.
Din păcate acest tip de provocări apar și în lucrarea de misiune. Cea mai comună reacție a celor care ajung față în față cu oameni care trăiesc într-o sărăcie de neimaginat este să le ofere bani. Chiar păstori, de la care avem pretenții, atunci când ajung pe un câmp de misiune și văd nevoile care sunt în jur, reacționează emotiv și primul lucru pe care îl fac este acela de a-și duce mâna la brâu. Ei au argint la brâu. Și dau ceea ce au. Se transformă ușor și rapid într-un bancomat umblător. Nevoiașul introduce cartela sărăciei în fanta milei și imediat obține ceva.
Nu vreau să descurajez creștinii care, cu credincioșie și generozitate, susțin proiecte umanitare pretutindeni în lume. Nu urmăresc să contest faptele bune făcute de mulți credincioși în țările lumii a treia. Nu caut să pozez într-un om superspiritual care niciodată nu apelează la soluții pecuniare pentru a rezolva nevoile pe care le întâlnește. Ce doresc să spun aici este că, de cele mai multe ori, faptele noastre de bine ar trebui să fie însoțite și de o lucrare care să urmărească transformarea lăuntrică a omului. Să avem în vedere întotdeauna o lucrare holistică. Să realizăm că banul nu este un panaceu pentru toate problemele omului. Că fără o întâlnire cu Mântuitorul Isus, fără o lucrare susținută de mentorare și ucenicie, oricât am dărui cuiva, mai devreme sau mai târziu omul acela se va întoarce în ghetoul de unde l-am luat, oricum s-ar numi acel ghetou.
Gh. Rițișan
Aprilie 2021, Cluj-Napoca
Editorial apărut în revista Noi Frontiere, vol. XVIII, nr. 2, martie-aprilie 2021