Tabară Post Kairos

Prețul s-a plătit ca noi să fim aici!

Am cerut lui Dumnezeu în rugăciune să ne călăuzească spre acel loc pregătit de El pentru a ne retrage să căutăm fața Lui împreună și să continuăm viziunea Lui de a duce Evanghelia la toate neamurile din generația noastră. 

După cele patru ediții ale taberei de misiune Dincolo de Frontiere, am fost binecuvântați să fim împreună la o tabără Post Kairos, împreună cu lideri din biserica locală și tineri din Spania.

Am căutat fața lui Dumnezeu în unitate ca să primim o nouă ungere în favoarea oamenilor neatinși cu Evanghelia din Spania și cei care nu sunt încă împăcați cu Dumnezeu!

Cum vom putea aduce rod dacă nu suntem gata să murim pentru visele lui Dumnezeu și să plătim prețul frângerii și lepădării de noi înșine?

Putem vedea doar în parte cum Dumnezeul Suveran are nemărginită răbdare în așteptarea Lui ca noi să răspundem, să mergem spre oameni diferiți de noi care mor zilnic în păcatele lor pentru că nu L-au întâlnit personal pe Salvatorul lumii!

Și cum vor crede dacă nu vor auzi de la noi Cuvântul vieții transmis prin viețile noastre?

Istoria nu este încă terminată, mai trebuie să semănăm cu lacrimi până la ultima suflare a vieții noastre!

Ștefan și Ioana Balic

Misionari APME

Tabăra Post Kairos, Spania – mărturie 1

„Pentru noi, această tabără a fost o mare binecuvântare… un timp în care Dumnezeu ne-a uimit încă o dată. Ne-am bucurat mult de părtășia sfântă dintre noi, de prezența minunată și transformatoare a Duhului Sfânt, de slava lui Dumnezeu coborâtă în mijlocul nostru și de atâtea mărturii prin care Dumnezeu ne-a vorbit , ne-a cercetat, ne-a provocat sau ne-a confirmat încă odată chemarea făcută. Domnul să răsplătească pe cei care au făcut posibilă această întâlnire în care Dumnezeu ne-a arătat încă o dată că El lucrează cu cei care se pun la dispoziția Lui. Mulțumim Domnului pentru voi toți și de asemenea vouă celor care ne-ați slujit. Domnul să ne țină plini de pasiune și dragoste.” 

Florina și Florin, lideri la adolescenți în Biserica Eben – Ezer din Castellon

Tabăra Post Kairos, Spania – mărturie 2

„Chiar putem spune că am văzut Mâna Lui la lucru în această tabără. Începând de la biruința primită în călătoria până în Alicante și de întoarce la casele noastre (zi festivă și niciun control); conexiunea care s-a făcut între noi, revărsarea Duhului peste noi, și viziunea nouă pe care am primit-o; și dacă cineva încă mai are ceva îndoială trebuie doar să se plece în smerenie și sinceritate la picioare Lui și El va lămuri orice lucru.

Așa cum a menționat și sora Flori, am primit din nou confirmarea chemării pe care El a făcut-o inimilor noastre. Am înțeles nevoia de a sta în prezența Sa și de a asculta glasul Lui care ne cheamă blând pe nume.
Am descoperit importanța unității, mai întâi cu Dumnezeu și mai apoi între noi, care este primul pas în a ne mobiliza pe noi și pe cei din jurul nostru ca, împreună, să ajungem la țintă – VEȘNICIA.

Luptăm lupta cea bună până la capăt și suntem gata pentru următorul pas cu El de mână; învingând obstacole, străbătând văi adânci și umblând pe ape. Credem în El, trăim cu El și Îl iubim mai presus de orice.

Cred că, noi toți, în aceste zile, ne-am îndrăgostit mai mult de El și de lucrarea Lui. Vrem să fim acei care ducem Evanghelia mai departe. Suntem la dispoziția Lui.”

Natalia, participant din La Roda (Albacete)