Marius & Rut se află pe câmpul de misiune din martie 2017, fiind trimiși de Biserica Philadelphia din Mansue, Italia. Cei doi s-au cunoscut la Centrul Român de Studii Transculturale, unde erau amândoi studenți, s-au căsătorit în 2015 și imediat după absolvire au plecat în Mongolia ca misionari pe termen lung. Dumnezeu i-a binecuvântat cu doi băieți, Patrick & Elliot.

În continuare, cei doi prezintă activitatea pe care o desfășoară în Mongolia, în special în Bagahangai, unde se simt binecuvântați de Dumnezeul să poată răspândi lumina Lui printre copiii săraci ai acestui sat.

 

Lucrarea din Bagahangai este e prioritate în această perioadă pentru noi. Localitatea Bagahangai este la o distanță de 80 km de capitala Ulaanbaatar, unde locuim și avem studiile prin care obținem viza. În urmă cu șapte luni de zile, în această localitate am plantat o biserică de gher (yurtă), loc în care oamenii pot auzi Cuvântul lui Dumnezeu. Momentan, lucrarea de aici este doar școală duminicală, deoarece se pare că numai tinerii, adolescenții și copiii sunt cei ce formează această biserică. Avem încredere în Dumnezeu, că El va lucra și la inima oamenilor adulți. Dar suntem recunoscători lui Dumnezeu că Evanghelia este vestită tinerilor și celor mici.
Este surprinzător să vedem în acești copii o seriozitate și o dedicare care rar pot fi văzute la un adult în Mongolia. Suntem încurajați de faptul că vin de fiecare dată la întâlnirile noastre, ascultă Cuvântul Scripturii cu drag, răspund la întrebările din lecție cu exactitate și vin de fiecare dată cu versetele memorate.
De asemenea, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, am organizat un program de evanghelizare pentru copiii din localitate, iar toți cei care au auzit și au răspuns invitației noastre, au avut ocazia să audă Cuvântul lui Dumnezeu și să primească câte un cadou. Pentru acest eveniment a fost necesar să închiriem sala de sport din localitate. Aici mergem aproape în fiecare duminică și slujim, uneori sunt trimiși și alți slujitori din biserica locală.

O altă lucrare este implicarea în biserica locală, unde eu (Marius) slujesc prin predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, studiul biblic și rugăciune. Biserica este una relativ tânără, fapt pentru care are nevoie de ajutor în slujire. Datorită faptului că Dumnezeu a dăruit har și că a mai trimis alți lucrători misionari din România și America, această biserică a crescut în cunoașterea Scripturii, dar și numeric. De o perioadă de timp, nu ne mai adunăm în localul obișnuit, biserica s-a înmulți numeric și vechiul local devenise neîncăpător.

Un alt domeniu în care suntem implicați este lucrarea cu familiile. Mongolia este o țară cu foarte multe familii destrămate. Din acest motiv și bisericile sunt formate din familii destrămate. Conștientizând această nevoie acută, împreună cu lucrătorii din biserica locală și cu misionarii, am luat hotărârea ca o dată pe lună să avem o întâlnire specială numai cu familiile din biserică. De precizat faptul că în biserică sunt soții ale căror soți sunt nemântuiți, dar prin această activitate cu familiile, acești soți au posibilitatea să audă Cuvântul lui Dumnezeu, potrivit pentru relația de soț și soție.

După o perioadă de timp în care am desfășurat această lucrare, noi, slujitorii, am constatat că este cea mai eficientă lucrare pe care o face biserica locală. Și asta pentru că aici pot fi împărtășite mărturiile altor familii precum: puncte slabe, puncte tari, dar și metodele prin care se pot edifica unul pe altul. De fiecare dată la o astfel de întâlnire luăm masa împreună și facem diferite activități creative conform tematicii pentru ziua respectivă, pe lângă mesajul biblic.

De asemenea, suntem implicați și în lucrarea cu tinerii din biserica locală. Lucrarea cu tinerii este un departament creativ și dinamic, biserica fiind formată în mare parte din tineri. Această lucrare este una care se propagă singură. Mulți sunt cei ce vin la întâlnirile obișnuite de tineret – unii din ei au o anumită maturitate în relația lor cu Domnul și sunt persoane de încredere pentru alte lucrări; alții L-au primit pe Domnul Isus în viața lor și sunt gata să-L cunoască tot mai mult.
Iar într-o mică măsură suntem implicați și la Story Hub, unde îi ajutăm pe colegii noștri Uțu și Betty în activitatea pe care o desfăsoară.

Motive de rugăciune:

  • pentru trezire spirituală în Bagahangai;
  • pentru protecție fizică și spirituală;
  • pentru călăuzirea Duhului Sfânt în lucrare;