Africa răspunde Marii Însărcinări

Filip s-a sculat și a plecat. Și iată că un etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a etiopienilor și îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine, se întorcea de acolo și ședea în carul lui și citea pe prorocul Isaia. Faptele Apostolilor 8:27-28

Scriu acest editorial în camera simplă a unui mic hotel din Addis Abeba, care întâmplător are un nume cu rezonanță ciudată în limba română: Chuchu. De câteva ore s-a terminat Conferința Misiunii Penticostale Africane (APMC), care a avut loc în capitala Etiopiei în perioada 20-23 martie. Este al doilea astfel de eveniment organizat de bisericile penticostale din Africa, după cel din 2016, din Nairobi, Kenia.
Acum, la această adunare, au participat circa 400 de păstori și lideri de denominațiuni din 18 țări africane. Pentru organizarea acestei întâlniri speciale s-au unit și mobilizat cinci denominațiuni penticostale principale din Etiopia: Ethiopian Full Gospel Believer Church (peste 5 milioane de membri botezați, 2.602 biserici locale și peste 8.000 de biserici fiice), Ethiopian Geunet Church (peste 200.000 de membri, 400 de biserici și 200 puncte de lu-cru), Ethiopian Hivot Berhan Church (peste 3,6 milioane de membri, 4.000 de biserici și 2.000 puncte de lucru), Harvest Church of God Ethiopia (peste 70.000 de membri și 170 de biserici) și Ethiopian Assemblies of God (peste 500 de biserici). Uitându-mă repede peste aceste statistici realizez cu mirare, dar și cu deosebită bucurie în inimă, că doar aceste cinci mișcări penticostale din Etiopia au împreună aproape 9 milioane de membri.
Știm cu toții că Etiopia se numără printre puținele țări din epoca modernă, care sunt menționate în Biblie și care și-a păstrat oarecum identitatea și cultura în decursul istoriei. Așadar, mi-a fost relativ ușor, ca din multele pasaje scripturale, care fac referire la această țară, să mă opresc asupra unuia care are o legătură foarte strânsă cu cifrele impresionante amintite ceva mai devreme.
Evanghelizarea Etiopiei, și implicit a Africii, a început oarecum discret și indirect, acum două mii de ani, pe drumul care cobora de la Ierusalim spre Gaza. Atunci, un înger al Domnului i-a poruncit ferm evanghelistului Filip să facă un lucru ciudat și uimitor pentru noi cei de astăzi, care credem că succesul în lucrare este conferit de numărul mare de oameni care ne ascultă mesajele…
I s-a cerut atunci evanghelistului, nici mai mult, nici mai puțin, decât să plece din mijlocul unei treziri spirituale de mare amploare, din Samaria, pentru a se duce pe un drum care părea a fi pustiu. Confuz, Filip a avut nevoie de încă un mesaj, de data asta de la Duhul Sfânt, pentru a continua alergarea și a ajunge din urmă carul unui om important de la curtea împărătesei Etiopiei, care călătorea pe acel drum, la o oră din zi absolut nepotrivită.
Nici măcar nu știm numele acelui famen etiopian, căruia Filip i-a împărtășit foarte pe scurt credința creștină și pe care apoi l-a botezat (Fapte 8). Ce știm sigur acum, după 20 de secole, este faptul că Etiopia este una dintre cele mai vechi națiuni creștine din lume, că a rămas creștină în ciuda faptului că este aproape înconjurată de jur împrejur de națiuni și popoare islamice și că din populația de 105 milioane de locuitori, 20% sunt creștini evanghelici. Nu știu în schimb câți creștini mai sunt azi în Samaria?!
Așadar, timp de sute de ani, fie că ne referim la antichitate, fie că ne referim la epoca modernă, Africa a fost (și încă este) un câmp de misiune. În multe țări, mai ales în partea de sud a continentului, la fel ca în Etiopia, biserica lui Hristos a crescut fenomenal în ultimii ani datorită lucrării misionare făcute prin Duhul Sfânt.
Cu toate aceste eforturi, nordul Africii, care a fost cândva creștin, este acum locuit în mare majoritate de musulmani, iar numărul creștinilor este extrem de mic. Mic este și numărul misionarilor care aleg și pot sluji în aceste țări cu persecuție severă. Apoi, în centrul și sudul Africii chiar dacă există un procent mare de creștini, poate fi întâlnită și o prezență semnificativă a musulmanilor, a animiștilor sau a creștinilor nominali. Trebuie amintit de asemenea faptul că în Africa mai există sute de grupuri etnice total neatinse cu Evanghelia. Așadar Africa încă mai este un câmp de misiune. Africa încă mai are nevoie de ajutor.
În contextul celor amintite mai sus, întâlnirea APMC de la Addis Abeba are meritul de a fi scos la lumină și de a fi accentuat un adevăr care, din cauza lipsei de părtășie dintre africani, a complexelor de inferioritate ale credincioșilor de pe continentul negru, nu a fost observat până recent și anume că bisericile africane au un potențial uriaș pentru misiune.
Acum și aici, păstorii africani au conștientizat faptul că pot trimite și susține propriii lor misionari, în special în partea de nord a continentului sau în cornul Africii, unde prezența creștină este aproape nesemnificativă și unde urmașii lui Hristos sunt încă martirizați pentru credința lor. Credincioșii africani sunt gata să răspundă la Marea Însărcinare dată de Isus o dată pentru totdeauna Bisericii Sale și să participe și ei la Missio Dei (Misiunea lui Dumnezeu).
M-am bucurat ca în cadrul acestei consultări să mă pot adresa și eu păstorilor africani și să îi încurajez ca, împreună cu bisericile pe care ei le păstoresc, să ia parte la misiunea mondială. Am făcut asta împărtășind cu participanții și frumoasa poveste a implicării bisericilor penticostale române în misiunea mondială, după căderea comunismului.
Multe țări din Africa, în istoria lor recentă, au avut parte ca și noi de sisteme politice dictatoriale, conduse de tirani, așa că mesajul nostru, al românilor, s-a potrivit foarte bine situației lor din prezent, a adus speranță și a aprins pasiunea pentru misiune.
Următoarea întâlnire a penticostalilor africani (APMC), pentru a evalua progresul lucrării de misiune, va avea loc în 2020 în Uganda. Scopul APMC este acela de a-i ajuta mai departe pe penticostalii din Africa să lucreze împreună, să învețe unii de la alții bune practici în lucrare și să beneficieze de instruire și de încurajare în misiunea mondială.
Această structură neformală urmărește, de asemenea, să conștientizeze bisericile penticostale din Africa de faptul că ele posedă un potențial uriaș pentru evanghelizarea lumii și că implicarea în misiune va duce în final nu doar la lărgirea Împărăției lui Dumnezeu în alte zone ale lumii, ci și la creșterea lor în maturitate și din punct de vedere numeric.

Gh. Rițișan

Editorial apărut în revista Noi Frontiere, vol. 15/nr.2, martie-aprilie 2018
Pentru abonamente, contactați redacția la adresa office@noifrontiere.ro sau telefonic la 0745 356544.

2019-01-30T13:39:33+00:00
Acest site foloseste cookies. Ok